12.7 C
București
joi, 9 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăTranzacţiile imobiliare fără certificat energetic vor fi anulate

Tranzacţiile imobiliare fără certificat energetic vor fi anulate

La această dată, există modalităţi de a se semna acte de vânzare-cumpărare sau închiriere în faţa notarilor, ocolind legea şi „sărind” certificatul energetic. Ministerul Dezvoltării pregăteşte însă o prevedere legală care să întărească importanţa certificării energetice a clădirilor.

 „Astfel, avem în vedere legiferarea sancţiunii de relativă nulitate a actelor juridice semnate fără certificatul de eficienţă energetică”, a subliniat secretarul de stat Eugen Curteanu.

De ce este important certificatul energetic? Pentru că prin el cumpărătorul sau chiriaşul află consumul estimat de energie pentru încălzirea locuinţei, cât de bine izolată termic este, dacă are pierderi mari de căldură şi în ce stare se află şi celelalte instalaţii din locuinţă.

Factura la încălzire a unei locuinţe bine izolată termic şi factura uneia prost izolate termic, de aceeaşi dimensiune poate fi mai mică cu până la 40%.  

Un studiu recent al unui portal imobiliar, realizat pe anunţurile de vânzare actuale, arată că diferenţa de preţ este de circa 20%, între un apartament vechi aflat într-un bloc reabilitat termic şi un apartament vechi, situat într-un bloc nereabilitat.

Cele mai citite

Andrei Caramitru despre Nicușor Dan: “Așa dezastru colosal nu am văzut în viața mea”

Analistul economic Andrei Caramitru, fost consilier al președintelui USR, face un comentariu dur despre prestația lui Nicușor Dan ca primar al Bucuretiului, afirmând că...

Guvernul discută Programul Național de Reformă pe anul 2024

Guvernul Ciolacu are pe ordinea de zi a ședinței din 9 mai 2024 un Memorandum pentru "Aprobarea Programului Național de Reformă 2024", elaborat conform...

IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, trimis în judecată de DNA pentru cumpărare de influență

Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, a fost trimis în judecată de DNA pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă, potrivit agerpres.ro. ''Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale...
Ultima oră
Pe aceeași temă