13.4 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăSchimbare de perspectivă

Schimbare de perspectivă

Românii plecaţi să muncească peste hotare găsesc atractivă piaţa imobiliară de acasă, mai ales că preţurile apartamentelor sunt acum la minimul ultimilor ani.

Numai în ultima lună, în mai multe oraşe ale ţării, agenţiile imobiliare şi-au mărit volumul de muncă cu până la 50% datorită acestui tip de investiţii.

Românii plecaţi la muncă peste hotare au început din nou să creadă în România. Dacă la începutul anului, mai niciunul dintre cei aproximativ 500.000  de români nu vroia să se mai întoarcă acasă, acum nu mai gândesc la fel. Ei au decis să investească tot în ţară ce câştigă afară. Domeniul imobiliar este cel mai căutat de ei şi este lesne de înţeles motivul. „Odată cu începerea perioadei de concedii, a crescut numărul românilor care au revenit în ţară şi cei mai mulţi dintre ei sunt interesaţi de achiziţionarea unei locuinţe.

Cei mai mulţi preferă apartamentele noi, de 2-3 camere şi în primele două săptămâni ale lunii am încheiat cinci contracte.”, declara Asher Lax, reprezentant Adama. Astfel, odată cu concediile petrecute acasă, în România, a crescut şi numărul vizitelor în birourile de vânzări ale dezvoltatorilor imobiliari. Numai în Braşov şi Bacău, în ultima lună, peste 100 de oameni au cerut sfaturile agenţilor de vânzări în privinţa achiziţionării unui apartament, cifră cu 50% mai mare decât media lunii trecute. Ţările din care provin românii cu cea mai mare putere financiară sunt Italia, Spania, Grecia şi Marea Britanie. Pe an, din activităţile desfăşurate de ei, românii aduc în ţară 5,7% din Produsul Intern Brut. 

„Deşi muncesc de ani de zile în străinătate, cei mai mulţi îşi doresc să se întoarcă în ţară. De aceea, cea mai sigură investiţie pentru ei este achiziţionarea unei locuinţe. Când se vor întoarce în ţară, vor să ştie că au siguranţa unei locuinţe proprii.”, continuă Asher Lax. Iar potenţialii cumpărători mai sunt motivaţi şi de ofertele special oferite de dezvoltatori. Pentru apartamentele din Braşov, unii dezvoltatori oferă posibilitatea plăţii în rate la dezvoltatori pe o perioada de trei ani pentru locuinţele cu trei camere. Iar pentru cele din Bacău, ratele la dezvoltator sunt pe o perioada de cinci ani. Asemenea oferte sunt căutate de către cumpărători pentru că le permit să achiziţioneze un apartament nou, cu tot confortul oferit de un ansamblu rezi­denţial, cu un efort financiar eşalonat în timp, care nu le des­tabilizează bugetul.

Cele mai citite

De ce cantitate de lapte praf are nevoie un bebeluș pentru a se sătura

Hrănirea corectă a unui bebeluș este esențială pentru creșterea și dezvoltarea sănătoasă a acestuia. Unul dintre aspectele cheie ale nutriției infantile este asigurarea unei...

Blinken se asigură că Israelul nu va ataca orașul Rafah fără un plan umanitar

Secretarul de stat american Antony Blinken s-a deplasat miercuri la Kerem Shalom, punct de trecere pentru ajutorul umanitar dinspre Israel către Fâşia Gaza, informează...

Jandarmii din Alba au descoperit la un bărbat plicuri cu substanță albă-cristalină interzisă

Un număr de 27 de plicuri cu substanţă albă-cristalină, ascunse în două pachete de ţigări, au fost descoperite de jandarmi la un bărbat din...
Ultima oră
Pe aceeași temă