17.4 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăŞapte ţări europene, printre care Franţa şi România, cer aplicarea unui protecţionism...

Şapte ţări europene, printre care Franţa şi România, cer aplicarea unui protecţionism industrial european

Franţa şi alte şase ţări europene, printre care şi România cer, într-o scrisoare adresată preşedintelui Comisiei, ca statele europene să-şi poată subvenţiona mai uşor industria pe viitor, în contextul unei mondializări “neloiale”, scrie Les Echos, în ediţia electronică, potrivit Hotnews.ro.

Din partea României, scrisoarea este semnată de ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu.

“Trebuie să ne concentrăm pe o revizuire ambiţioasă a politicii noastre industriale”, pledează Arnaud Montebourg, ministrul pentru Redresarea producţiei, în scrisoarea comună adresată executivului european.

Dorinţa sa: Bruxellesul trebuie să-şi relaxeze cadrul de reglementări pentru a favoriza şansele marilor actori industriali ai continentului. Cu alte cuvinte: un protecţionism cu iz european, notează Les Echos.

El a precizat că cele şapte ţări (Franţa, Luxemburg, Germania, Italia, Spania, Portugalia şi România) au cerut, într-o scrisoare comună, că reuniunile miniştrilor europeni ai Industriei să aibă loc în fiecare lună, la fel că şi reuniunile miniştrilor de Finanţe.

Europa suferă o “mondializare neloială marcantă, unde ceea ce Bruxellesul ne interzice să facem, toate celelalte ţări o fac”, a spus Montebourg, citat de AFP, în marja unei reuniuni la Luxemburg a miniştrilor europeni însărcinaţi cu industria.

“Trebuie să reorientăm Europa, pentru că nu mai este adaptată comerţului mondial neloial. Când americanii, chinezii, indienii, coreenii şi mulţi alţi aleg să îşi subvenţioneze industria, nu au Bruxellesul pe cap”, a spus el.

“Noi cerem doar să fim la nivelul a ceea ce solicită competiţia mondială: să avem dreptul să ne apărăm, să ne organizăm şi să ne protejăm”, a continuat ministrul francez.

Comisia Europeană interzice ajutorul de stat când apreciază că acesta provoacă distorsiuni ale concurenţei.

Montebourg a precizat că demersul Franţei a primit sprijinul a numeroase state membre: Germania, Italia, Spania, Portugalia, Belgia, România, Luxemburg, Grecia, Austria, Bulgaria, Slovacia şi Ungaria.

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 783. NATO ar avea două scenarii în care să trimită trupe în Ucraina. De exemplu, dacă Rusia atacă și Republica...

Conducerea Alianței Atlantice ar lua în calcul două scenarii în care NATO ar trimite trupe în Ucraina, pentru a o susține în războiul contra...

MAI propune modificarea legislației pentru a permite monitorizarea cu brățări electronice a persoanelor aflate sub control judiciar și arest la domiciliu

Modificările legislative au ca obiectiv creșterea gradului de siguranță publică și eficientizarea modului de supraveghere a executării măsurilor dispuse de organele judiciare, un deziderat...

România are nevoie de o nouă generație de lideri politici, educați pe modelul occidental, consideră rectorul SNSPA

România trebuie "să investească încredere într-o nouă generație de lideri politici, educați și formați pe modelul occidental", consideră profesorul Remus Pricopie, rectorul Școlii Naționale...
Ultima oră
Pe aceeași temă