12.1 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăS&P: Considerăm că există cel puţin o şansă din trei ca Grecia...

S&P: Considerăm că există cel puţin o şansă din trei ca Grecia să iasă din zona euro

Agenţia de rating financiar Standard and Poor’s vede “cel puţin o şansă din trei” ca Grecia să iasă din zona euro, conform unui raport publicat luni în care relativizează totuşi riscul de contagiune. “Considerăm acum că există cel puţin o şansă din trei ca Grecia să iasă din zona euro”, scrie S&P, citat de Mediafax.

Însă agenţia nu consideră “pentru moment că o retragere a Greciei va avea automat consecinţe negative permanente asupra perspectivelor altor state periferice de a rămâne membre ale zonei euro”.

Iar “o ieşire a Greciei nu va provoca în sine noi acţiuni de degradare a ratingurilor suverane”, adaugă agenţia.

Pentru S&P există “o posibilitate” ca alegerile legislative de la 17 iunie “să conducă la formarea unui guvern fundamental opus punerii în practică a condiţiilor programului” de consolidare fiscală impus de UE şi FMI în schimbul ajutorului pentru Atena.

Aceasta notează că partenerii europeni ai Greciei sunt din ce în ce mai puţin înclinaţi să tolereze “devieri durabile şi semnificative” cu privire la acest program.

Revenirea la moneda naţională “va fi probabil foarte costisitoare pentru populaţia greacă”, alimentând contracţia economiei şi austeritatea bugetară. Însă “dificultăţile cu care se vor confrunta grecii trebuie să le descurajeze pe celelalte state membre să urmeze acelaşi drum de ieşire din zona euro”, notează S&P.

Cele mai citite

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...
Ultima oră
Pe aceeași temă