33.4 C
București
luni, 24 iunie 2024
AcasăInvestigații România LiberăRoubini: Până în 2011 vor da faliment 400 de bănci

Roubini: Până în 2011 vor da faliment 400 de bănci

Economia Statelor Unite va continua să crească într-un ritm modest, însă americanii vor simţi totuşi că se află într-o recesiune, a declarat economistul Nouriel Roubini, citat de Realitatea.net.

După ce a contrazis estimările optimiste ale Fondului Monetar Internaţional, Nouriel Roubini a estimat că peste 400 din cele 800 de bănci-problemă din Statele Unite vor da faliment până la sfârşitul lui 2010.

Economia mondială nu se poate decupla de la consumatorul american, a mai spus “profetul crizei”. “În Europa, Germania este puternică, însă în restul continentului situaţia este destul de jalnică. Restul lumii nu se poate descurca fără reazemul consumatorului american”, a declarat Roubini, citat de Huffington Post.

Cele mai citite

Munca și drogurile

Deviza  ”civilizației spectacolului”  în care trăim ar trebui să fie ”nimic nu e ceea ce pare”. Cu toate că sunt la modă minivacanțele și...

Mai multe trenuri înregistrează întârzieri

Mai multe trenuri înregistrează astăzi întârzieri din cauza condiţiilor meteo nefavorabile ce au condus la căderi de copaci în gabaritul căii ferate şi la...

Trei persoane transportate la spital, după un conflict spontan în Tulcea

Trei persoane au fost transportate la spital în urma unui conflict spontan care a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică în Tulcea,...
Ultima oră
Pe aceeași temă