19.6 C
București
miercuri, 3 iulie 2024
AcasăInvestigații România LiberăRezervele valutare la BNR au crescut în 2013

Rezervele valutare la BNR au crescut în 2013

Rezervele valutare la BNR au crescut în 2013 cu 1,32 miliarde de euro, dar rezerva internaţională a stagnat. 

În luna decembrie, BNR a consemnat intrări la rezerva valutară de 1,39 miliarde euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, alimentarea contului Comisiei Europene, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor Publice şi altele, potrivit Mediafax.

Concomitent, au fost contabilizate ieşiri de 1,28 miliarde euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, plăţi de rate şi dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută şi altele.

La capitolul plăţi de rate şi dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută se regăsesc rambursări de capital din împrumutul de la Fondul Monetar Internaţional (pentru care Banca Naţională a României a rambursat circa 228 milioane echivalent euro, iar Ministerul Finanţelor Publice a rambursat circa 120 milioane echivalent euro).

Rezerva de aur s-a menţinut la 103,7 tone. În condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea acesteia s-a situat la 2,9 miliarde euro, faţă de 4,2 miliarde euro în decembrie 2012.

Rezervele internaţionale ale României (valute plus aur) la 31 decembrie 2013 au fost de 35,43 miliarde euro, faţă de 35,46 miliarde euro la 30 noiembrie 2013 şi 35,41 miliarde euro la 31 decembrie 2012.

Plăţile scadente în luna ianuarie 2014 în contul datoriei publice denominate în valută, directe sau garantate de Ministerul Finanţelor Publice, însumează circa 257 milioane euro.

Cele mai citite

Bunicul Biden și spiridușii de campanie

Dezbaterea televizată dintre Joe Biden și Donald Trump este îndelung comentată. Dar puțini au sesizat că, oricât de împovărătoarea ar fi tensiunea, consilierii nu-și...

Bunicul Biden și spiridușii de campanie

Dezbaterea televizată dintre Joe Biden și Donald Trump este îndelung comentată. Dar puțini au sesizat că, oricât de împovărătoarea ar fi tensiunea, consilierii nu-și...

Data alegerilor prezidențiale, încă incertă. Coaliția se reunește joi în ședință pe tema calendarului alegerilor prezidențiale și parlamentare

După două zile de dezbateri cu partidele parlamentare, premierul Marcel Ciolacu a anunțat că în ședința de joi a coaliției se vor prezenta variantele...
Ultima oră
Pe aceeași temă