20 C
București
vineri, 10 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăRevine interesul pentru achiziţia de locuinţe în scopul investiţiei

Revine interesul pentru achiziţia de locuinţe în scopul investiţiei

Numărul persoanelor care vor să cumpere o locuinţă în scopul unei investiţii s-a dublat faţă de anul trecut, reiese dintr-o analiză comparativă realizată de Be Igloo pe un eşantion de peste 3500 de persoane cu vârste cuprinse între 30 şi 55 de ani din mediul urban.

Studiul a relevat o majorare a bugetului potenţialilor clienţi pentru cumpărarea unei locuinţe, dar şi o documentare mai bună a acestora în ceea ce priveşte procesul de achiziţie şi situaţia actuală a pieţei imobiliare.

Circa 250 de oameni din cei 1.500 chestionaţi în 2011(17%) sunt interesaţi să cumpere o locuinţă în scopul unei investiţii, respectiv pentru a o închiria, faţă de 150 din 2.000 de chestionaţi în 2010 (7,5%) care plănuiau să facă această investiţie în 2010.

În ceea ce priveşte bugetele pe care potenţialii clienţi le au la dispoziţie pentru a cumpăra o locuinţă, aceştia sunt dispuşi să cheltuiască acum sume între 60.000 şi 80.000 euro pentru apartamente cu 2 sau 3 camere, faţă de 2010 când bugetele acestora erau cel puţin cu 10% mai reduse. Principalele metode de finanţare pentru achiziţie preferate de potenţialii clienţi rămân ca şi în 2010 Prima Casă şi creditele imobiliare.

“Această analiză ne confirmă preconizările pe care le-am făcut încă de anul trecut şi anume că piaţa imobiliară merge pe un drum ascendent. Am întâlnit în rândul celor interesaţi să cumpere un apartament, persoane mult mai documentate despre condiţiile de finanţare ale băncilor, de ceea ce oferă piaţa, despre proiecte noi, implicit de proiectele pe care noi le promovăm şi le vindem. Asta dovedeşte că oamenii în ultimul an s-au informat, au cercetat şi acum sunt mai focusaţi şi mai hotărâţi pentru că ştiu foarte bine pe ce vor să dea banii, ştiu cum ar trebui să fie investiţia lor şi au curajul să îşi asume o decizie pentru ei şi familiile lor” a precizat Nimrod Zvik – Managing Partner Be Igloo.

                      

                                                                                             

Cele mai citite

Spitalul Foișor, date de ultimă oră despre starea lui Florin Piersic

În urma evaluării din această dimineață, s-a constatat că starea de sănătate a lui Florin Piersic este ușor îmbunătățită, cu o evoluție lent favorabilă,...

Un sfert din liniile STB vor circula pe trasee modificate în acest weekend

Majoritatea troleibuzelor, un sfert din tramvaie și o parte semnificativă din autobuze vor circula pe trasee modificate în acest weekend (11 și 12 mai...

Comisarul european pentru agricultură, Janusz Wojciechowski, vine în România

Comisarul european pentru agricultură, Janusz Wojciechowski, se va deplasa în România pentru o vizită de două zile, în perioada 13-14 mai 2024.  Luni, 13 mai,...
Ultima oră
Pe aceeași temă