14 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăRadu Gavriș, șeful Serviciului Omoruri, nu este anchetat

Radu Gavriș, șeful Serviciului Omoruri, nu este anchetat

Şeful Poliţiei Române, Cătălin Ioniţă, a spus vineri că şeful Serviciului Omoruri, Radu Gavriş, despre care ministrul de Interne spunea anul trecut „să facă un pas înapoi”, după ce a vorbit despre efectele pe care le vor avea modificările codurilor penale, că nu este anchetat, existând anumite cazuri în care poliţiştii trebuie verificaţi, iar acestea sunt prevăzute clar în lege.

Sunt prevăzute foarte clar în codul deontologic, în lege, exact şi foarte precis cazurile în care poliţiştii trebuie anchetaţi. În mod evident, niciun alt poliţist, fie el Radu Gavriş sau orice alt nume, nu poate să se circumscrie decât acestor texte menţionate”, a declarat Cătălin Ioniţă, întrebat cum vede afirmaţia ministrului de Interne referitoare la Radu Gavriş.

Întrebat dacă acesta este anchetat, şeful Poliţiei Române a răspuns negativ.

De asemenea, întrebat dacă şefii din Poliţie ar trebui să se teamă că vor fi schimbaţi, Cătălin Ioniţă a spus că nu vrea să facă astfel de comentarii, însă fiecare şef va fi apreciat după performanţa pe care a atins-o.

„Pot spune doar că trebuie să facem toţi măsura performanţei şi în funcţie de acest criteriu fiecare şef va fi apreciat. Nu este un avertisment, este o normalitate, o stare care trebuie să ne caracterizeze pe fiecare dintre noi”, a mai spus Ioniţă.

Şeful Serviciului Omoruri al Poliţiei Române, Radu Gavriş, a vorbit la sfârşitul anului trecut, într-un interviu televizat, despre efectele pe care le vor avea modificările aduse codurilor penale.

„Excluderea camerelor de supraveghere din mijloacele de probă ar duce înapoi sistemul judiciar cu 20 de ani. În anii 90, la începutul anilor 2000, orice faptă din spaţiul public risca să rămână cu autor necunoscut. Pe scurt, un autor de omor, pedofil, orice infracţiune gravă cu care ne ocupăm şi pentru care pot să vorbesc poate să rămână în continuare în libertate şi să comită aceste fapte”, a spus comisarul Radu Gavriş, şeful Serviciului Omoruri din Poliţia Capitalei, la Digi24.

Ulterior, ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a spus că acestea reprezintă doar o părere personală a poliţistului şi nu poziţia instituţiei. Ministrul a spus că poliţiştii ar trebui să stea departe de sfera politică şi să aibă anumite reţineri impuse de funcţia pe care o au.

„Faptul că un şef din Poliţia Română a ieşit şi şi-a expus o părere personală în baza unui mandat pe care eu nu l-am acordat nu consider că poate fi confundată cu o poziţie instituţională. Cu atât mai mult cu cât Ministerul Afacerilor Interne nu are competenţă de a legifera”, a declarat minsitrul Afacerilor Interne, Carmen Dan.

Cele mai citite

Aeronava cu Lumina Sfântă de la Ierusalim a aterizat la București la ora 18.23

Aeronava care aduce Lumina Sfântă de la Ierusalim a aterizat, în această seară, în România. Avionul a aterizat la ora 18.23, potrivit antena3.ro. Delegația care...

Un bărbat s-a aruncat în fața trenului în Sâmbăta Mare

Un bărbat din judeţul Iaşi s-a aruncat, astăzi, de pe o pasarelă, în faţa unui tren, în localitatea Săbăoani, a informat Inspectoratul de Poliţie...

Un înalt oficial rus acuză NATO că se pregătește de un conflict cu Rusia

Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe al Rusiei, a afirmat sâmbătă că exercițiile militare ale NATO, numite Steadfast Defender, desfășurate pe...
Ultima oră
Pe aceeași temă