5.2 C
București
miercuri, 4 decembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăProiectul „post-Mechel”: dintr-un succes lăudat de Comisia Europeană, într-un eşec răsunător

Proiectul „post-Mechel”: dintr-un succes lăudat de Comisia Europeană, într-un eşec răsunător

Unul dintre cele mai importante proiecte europene finanțate din fondul european care este menit să combată efectele crizei economice s-a transformat, inexplicabil, dintr-un succes lăudat de Comisia Europeană într-un eșec de proporții. Este vorba ceea ce ar fi trebuit să fie Combinatul Social din Câmpia Turzii.

Acesta ar fi trebuit să ofere aproximativ 800 de noi locuri de muncă persoanelor concediate de compania rusească Mechel, fostul proprietar al combinatului siderurgic din Câmpia Turzii. Acest combinat social ar fi urmat să producă echipamente pentru schi, în parteneriat cu o companie din Oradea. Însă, după ce prima etapă a proiectului a fost realizată cu succes, iar foștii muncitori siderurgiști au fost recalificați profesional, proiectul a intrat în impas. Valoarea proiectului era de 3,57 de milioane de euro. Banii urmau să provină din Fondul European de Ajustare la Efectele Globalizării, cel care a finanțat și recalificarea profesională a foștilor muncitori aruncați în șomaj de către compania finlandeză Nokia pe platformele industriale din Bochum, Germania, și Jucu, județul Cluj.

Combinatul Social ar fi trebuit să fie deschis la data de 1 martie, însă acest lucru nu s-a întâmplat. Cel care a scris proiectul Combinatului Social, directorul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă din Cluj, Daniel Don, spune că vina este a Parlamentului. Deși de patru ani a fost depusă la Camera Deputaților Legea Economiei Sociale, ea încă nu a fost adoptată. Iar în lipsa legii, combinatul nu poate fi deschis.

”Întreprinderea socială nu este definită în legislația românească. Legea economiei sociale este depusă din 2011, la Camera Deputaților, însă nu a fost adoptată. În Uniunea Europeană, întreprinderile sociale sunt reglementate în 2009. În UE există 209.000 de întreprinderi sociale cu 8,7 milioane de angajați. Prevederile europene trebuie transpuse în legislația românească, dar, pentru că acest lucru nu s-a întâmplat, nu am putut deschide combinatul”, a spus Daniel Don.

El a declarat că va încerca să obțină alte fonduri europene pentru a finanța acest proiect. În data de 19 ianuarie, reprezentanții Comisie Europene au lăudat expertiza dobândită de membrii echipei proiectului și i-au îndemnat să ceară alte fonduri europene sau naționale. ”Comisia European are deschisă linie de finanțare pe această temă din octombrie 2014, dar trebuie modificată legislația. Eu aș dori să scriu un nou proiect, însă nu pot face acest lucru până când nu este reglementată întreprinderea socială”, a mai spus Daniel Don. Sindicaliștii sprijină cererea lui Daniel Don. ”Eu, personal, am susținut acest proiect de la bun început. Încă de acum doi ani și două luni, practic din 15 ianuarie 2013, am sprijinit toate demersurile legate de concretizarea combinatului social. Sper că vor fi găsite alte soluții, din alte fonduri europene”, a spus unul dintre liderii naționali ai Blocului Național Sindical, Mircia Giurgiu.

În acest context, deputatul european Siegfried Mureșan cere demisia ministrului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Rovana Plumb, și a președintei Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), Cristiana Barbu.

„Finanțarea era sigură din mai 2014, de când proiectul a fost aprobat de Comisia Europeană, și nu din noiembrie, când se încheiase tot procesul legislativ în mod formal. Autoritățile puteau, așadar, demara procedurile de implementare a combinatului social cel târziu în mai 2014. Nu este vorba de timpul prea scurt, ci de lipsa de voință a autorităților centrale”, a explicat eurodeputatul român Sigfried Mureșan.

„Am făcut demersuri pe lângă Comisia Europeană pentru a vedea în ce măsură pot fi obținute derogări de la reglementările existente. Însă nu există derogari pentru guverne incompetente, lipsite de voință. Nu s-a dorit îndeajuns de mult realizarea combinatului și nu a existat sprijin politic pentru ca lucrurile să meargă înainte și fără banii de la Comisia Europeană”, a spus Sigfried Mureșan.

Cele mai citite

Debbie Nelson, mama celebrului rapper Eminem, a murit

Debbie Nelson, mama celebrului rapper Eminem, a murit la vârsta de 69 de ani. Aceasta a decedat pe 2 decembrie 2024, în St. Joseph,...

Fumatul în aer liber, precum terase, plaje sau piscine, ar putea fi interzis

Marți, miniștrii sănătății din Uniunea Europeană au aprobat o recomandare care vizează interzicerea fumatului în diverse spații exterioare, precum terase, plaje și piscine. Măsura...

Rapid pregătește schimbări importante în echipă! Planurile pentru mercato-ul de iarnă

Viorel Moldovan anunță că Rapid plănuiește noi transferuri și schimbări tactice, incluzând mutarea lui Boupendza pe alt post. Președintele Rapidului, Viorel Moldovan, a dezvăluit că...
Ultima oră
Pe aceeași temă