15.5 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăProgram de restructurare controversat la Complexul Energetic Hunedoara

Program de restructurare controversat la Complexul Energetic Hunedoara

Complexul Energetic Hunedoara (CEH) va disponibiliza în acest an 841 de angajaţi care nu vor beneficia de plăţi compensatorii, motiv pentru care Sindicatul 'Muntele', reprezentativ la nivel de companie, va contesta la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Hunedoara programul de restructurare elaborat de administraţie, a declarat miercuri, pentru Agerpres, vicepreşedintele organizaţiei sindicale, Cristian Iştoc. 

Potrivit liderului sindical, proiectul a fost aprobat în Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA) de la CEH, iar concedierile colective se vor aplica de la 1 octombrie. Acestea vor viza personalul angajat la termocentralele Mintia şi Paroşeni, dar şi la minele de cărbune din Valea Jiului, în paralel cu reducerea posturilor vacante. 

'De la termocentrala Mintia ar urma să plece 452 de angajaţi, la termocentrala Paroşeni vor fi concediaţi 100 de salariaţi, iar de la minele din Valea Jiului vor fi disponibilizaţi 228 de oameni. Sindicatul 'Muntele' va contesta programul de restructurare pentru că el nu a fost discutat cu sindicatul reprezentativ şi nu prevede acordarea de plăţi compensatorii', a afirmat liderul sindical. 

El a explicat că singurul ajutor de care vor beneficia angajaţii ce vor fi concediaţi se referă la acordarea veniturilor de completare la ajutorul de şomaj pentru o perioadă de doi ani de la disponibilizare. Vicepreşedintele Sindicatului 'Muntele' a mai spus că administraţia CEH refuză să înceapă negocierile privind un nou contract colectiv de muncă (CCM) la nivel de unitate, chiar dacă sindicatul a notificat acest lucru conducerii companiei. 

'Administraţia refuză negocierea noului CCM, deşi legea prevede obligativitatea angajatorului – cum este cazul CEH – să aibă încheiat un asemenea document. Sindicatul a făcut mai multe adrese către conducerea CEH privind negocierile pentru un nou CCM', a arătat Iştoc. În situaţia în care negocierile nu vor începe până săptămâna viitoare, sindicatul va sesiza, din nou, ITM Hunedoara. 

În cadrul CEH lucrează circa 6.300 de salariaţi, la minele de cărbune Lupeni, Lonea, Livezeni şi Vulcan, precum şi la termocentralele Mintia şi Paroşeni. CEH este în procedură de insolvenţă cu datorii de peste 1,5 miliarde de lei, din care 1,2 miliarde lei către stat. 

Cele mai citite

Universitatea Craiova – FCSB 2-0! Oltenii lui Gâlcă au bătut noua campioană

Universitatea Craiova s-a impus cu scorul de 2-0 în fața noii campioane FCSB, pe teren propriu, în etapa cu numărul opt din play-off-ul Ligii...

Astronauții dezvăluie ce miros unic are spațiul cosmic

După ce se întorc din ieșirile în spațiu astronauții simt în mod regulat un miros unic atunci când își scot căștile, iar colegii lor...

SUA îndeamnă Turcia și Israelul să-și rezolve diferendele

Statele Unite(SUA) au îndemnat luni Turcia şi Israelul să rezolve diferendele dintre ele, după ce Ankara a anunţat că suspendă relaţiile comerciale în încercarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă