1.2 C
Bucharest
Sunday, 10 December 2023
HomeInvestigații România LiberăPretul terenurilor aproape s-a injumatatit

Pretul terenurilor aproape s-a injumatatit

Scadere. Agentiile imobiliare raporteaza diminuari ale tranzactiilor cauzate de numarul redus al lichiditatilor.

 

Tranzactiile care au loc in zona terenurilor se supun aceluiasi trend ca si in cazul apartamentelor, astfel ca, in cele mai multe cazuri, pretul final este stabilit de cumparator, situatie opusa celei in care ne aflam in urma cu un an sau doi. Acesta este, de altfel, si motivul pentru care numarul tranzactiilor a scazut semnificativ in ultimele luni.
Potrivit reprezentantilor companiei EuroMetropola, numarul redus al lichiditatilor din piata a condus, in prezent, la o scadere cu aproximativ 50% a tranzactiilor cu terenuri, desi pretul pe metrul patrat a suferit o depreciere cu valori cuprinse intre 10% si 40%, in functie de zona unde se afla proprietatea. Potrivit lui Claudiu Szely, consultant al agentiei imobiliare Nova, in prezent, in Bucuresti, in cartierele marginase, pretul terenurilor este cuprins intre 250 si 900 de euro/mp, in timp ce in zonele semicentrale acesta este intre 800 si 1.200 de euro/mp, in functie de o serie de factori precum infrastructura si dezvoltarea zonei respective.
Consultantul adauga ca, desi preturile au scazut semnificativ, "oamenii nu se inghesuie nici sa cumpere, dar nici sa vanda, fiecare avand alte motive: cei interesati sa cumpere pentru ca nu pot obtine credite, iar cei care ar dori sa vanda pentru ca au impresia ca pretul este mult prea mic".

Moment propice investitiilor
Pe de alta parte, Viorel Nemescu, consultant imobiliar independent, precizeaza ca acum este momentul investitiilor pentru persoanele care dispun de lichiditati, deoarece, cumparand la un pret mic, exista sansa unui profit semnificativ peste cativa ani, chiar daca preturile nu vor reveni la valorile anilor anteriori. "Nu putem prognoza o explozie a preturilor dupa stingerea efectelor crizei, dar, in mod sigur, acestea vor incepe, chiar daca timid la inceput, sa se inscrie pe un trend ascendent", mai spune expertul.
Consultantul mai crede ca proprietatea imobiliara nu poate sa aduca pierderi, "aici fiind vorba doar de timp si de capacitatea proprietarului de a sesiza momentul oportun pentru a face o oferta pentru un teren". El ii mai sfatuieste, pe de alta parte, pe cei care detin terenuri cu suprafete de peste 1.000 mp, sa le parceleze si sa nu vanda totul acum, cand preturile au scazut mult.

Clientii dicteaza
Daca in trecut, mizand pe numele strazii sau al zonei in care se afla terenul, proprietarii isi permiteau sa ceara niste sume colosale, acum mai-mai ca se roaga de clienti sa le cumpere, acestia din urma fiind, de altfel, si cei care stabilesc pretul final al proprietatii.
Sursa: Claudiu Szely, consultant imobiliar

Cele mai citite

Ministrul rus de Externe și-a anulat brusc prezența la Forumul de la Doha, unde se discuta situația din Orientul Mijlociu. Lavrov a trimis un...

Ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, și-a anulat brusc participarea la Forumul de la Doha (Qatar), în ciuda faptului că era așteptat acolo...

Mersul trenurilor 2023-2024 intră în vigoare de astăzi

Noul mers al trenurilor 2023-2024 intră în vigoare din 10 decembrie, potrivit unui comunicat al CFR Călători. „Pentru a oferi accesibilitate la transportul pe calea...

Cifre îngrijorătoare. FMI atrage atenția că pensiile nu vor mai putea fi plătite

Deși noua lege a pensiilor face ca atât femeile și bărbații să se pensioneze la 65 de ani, inevitabilul se va produce și anume...
Ultima oră
Pe aceeași temă