20.9 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăPortofoliul Fondului Proprietatea, o necunoscuta

Portofoliul Fondului Proprietatea, o necunoscuta

Fondul Proprietatea ar putea fi listat cel mai devreme in luna mai a anului viitor, a declarat ieri presedintele acestei institutii, Alexandru Paunescu (foto). Acesta a precizat ca pana la momentul listarii mai trebuie parcursi cativa pasi importanti. Primul este aprobarea unui proiect de ordonanta de urgenta, care va elimina “neclaritatile terminologice” si, totodata, va stabili ce societati vor fi scoase din portofoliul fondului si cu ce anume vor fi inlocuite. “Este vorba despre 20 de societati, care vor fi scoase din activul Fondului Proprietatea. Motivele sunt doua. Pe de o parte, unele dintre acestea reclama faptul ca nu au de ce sa fie incluse in fond, pentru ca la momentul infiintarii acestuia AVAS nu mai era proprietarul lor. Pe de alta parte, este vorba despre companii neviabile, cu pierderi financiare sau in proces de reorganizare si faliment, care scadeau activul net al fondului si, prin urmare, erau incompatibile cu scopul pentru care a fost infiintat acesta”, a declarat Paunescu. In acest moment proiectul ordonantei de urgenta se afla in analiza ministerelor de resort, iar presedintele Fondului Proprietatea estimeaza ca va fi aprobat de Guvern undeva la mijlocul lunii octombrie. Apoi vor fi evaluate activele fondului si va fi selectata societatea de administrare. Potrivit lui Paunescu, acest lucru s-ar putea intampla in martie-aprilie 2007, iar in luna mai ar putea demara procedurile pentru listare.
In prezent, activul Fondului Proprietatea depaseste 14 miliarde lei noi, iar valoarea nominala a unei actiuni este 1 leu. Presedintele fondului a precizat ca exista 97 de actionari privati, care detin 0,29% din capitalul social si au fost emise in jur de 3.000 de titluri de proprietate care reprezinta 1,5%-1,7% din capital.

Cele mai citite

Armata israeliană a început evacuarea civililor din Rafah, înaintea unei posibile ofensive

Armata israeliană a început evacuarea civililor din orașul Rafah, aflat în sudul Fâșiei Gaza, aparent în cadrul pregătirilor pentru o operațiune militară în această...

Klaus Iohannis se va întâlni marți cu Joe Biden la Casa Albă

Preşedintele SUA, Joe Biden, se întâlneşte marţi la Casa Albă cu preşedintele României, Klaus Iohannis. Cei doi lideri vor sărbători 20 de ani de...

Cetățenii UE consideră dezastrele naturale o amenințare mai mare decât un eventual război

Cetățenii din mai multe țări membre UE consideră că dezastrele naturale legate de climă reprezintă o amenințare mai mare decât un eventual război. Acest punct...
Ultima oră
Pe aceeași temă