19.6 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăPolițiștii au împușcat mortal un șofer care a refuzat să oprească mașina

Polițiștii au împușcat mortal un șofer care a refuzat să oprească mașina

Polițiștii din județul Botoșani au împușcat mortal, joi, un șofer care a refuzat să oprească mașina.

În momentul în care au făcut mașinii semn să oprească, se pare că polițiștii credeau că șoferul conduce sub influența alcoolului – lucru care, până în acest moment, nu a fost confirmat.

Mașina suspectă a fost urmărită în trafic chiar de trei echipaje de poliție, iar șoferul urmărit ar fi intenționat să lovească una dintre autospecialele polițiștilor din Botoșani. Drept urmare, polițiștii au tras mai multe focuri de armă, în urma cărora șoferul a fost rănit iar mașina lui s-a răsturnat. Ulterior, șoferul împușcat, în vârstă de 34 de ani, a decedat.

Șoferul a fost împușcat în zona hemitoracică stângă, iar glonțul este posibil să îi fi pătruns în inimă sau să-i fi secționat aorta. Potrivit reprezentanților Poliției Române, unul dintre agenți a tras nu mai puțin de 17 focuri de armă, dintre care patru chiar asupra mașinii supecte, iar celelalte ar fi fost focuri de avertisment.

Cercetările sunt continuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Portul american artificial și temporar din Gaza e gata pentru a livra asistența umanitară

Construcţia portului american artificial şi temporar din Fâşia Gaza, menit să faciliteze livrarea asistenţei umanitare, este finalizată, dar podul nu poate fi instalat din...

Vopseaua pentru exterior: reînnoiește aspectul pereților exteriori ai locuinței tale

Zugrăvirea exterioară a casei este un proiect îndelungat și complex, dar care, la final, oferă o mulțime de beneficii. Pentru obținerea rezultatelor dorite, trebuie...

EXCLUSIV. Surse liberale: Nicușor Dan a vrut să demisioneze după trei luni; PNL l-a oprit

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a vrut să demisioneze din funcție, după aproximativ trei luni de la preluarea mandatului, au declarat, pentru cotidianul...
Ultima oră
Pe aceeași temă