16.2 C
București
miercuri, 9 octombrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăPlăţi nelegale de peste 65 de milioane de lei la Primăria Cluj-Napoca

Plăţi nelegale de peste 65 de milioane de lei la Primăria Cluj-Napoca

Potrivit Raportului Camerei de Conturi Cluj pe anul 2016, publicat pe site-ul Curţii de Conturi a României, cea mai mare sumă imputată Primăriei Cluj-Napoca este 25,2 milioane de lei şi a fost plătită Companiei de Transport Public (CTP) Cluj-Napoca, sub formă de transferuri pentru investiţii, având în principal destinaţia plăţi de troleibuze articulate noi, „fără respectarea cadrului legal aplicabil, respectiv aceste sume să fie aprobate în lista de investiţii anexă la bugetul local al municipiului Cluj-Napoca aferent anului 2016”.

De asemenea, în anul 2016 au fost efectuate plăţi nelegale în sumă de 17,2 milioane de lei reprezentând drepturi salariale acordate necuvenit tuturor angajaţilor din aparatul de specialitate al primarului şi a unor servicii şi direcţii din Primărie, prin includerea în salariul de bază a unor stimulente, în condiţiile în care unii angajaţii ai entităţii nu aveau atribuţii şi nu au contribuit la administrarea creanţelor fiscale.

„Municipiul Cluj-Napoca a decontat în afara cadrului legal cheltuieli de transport pentru anumite categorii de persoane, fără îndeplinirea condiţiilor de eligibilitate pentru toţi beneficiarii de astfel de facilităţi (ex. pensionari fără domiciliul stabil în Cluj-Napoca, abonamente decontate integral deşi au fost emise în a doua parte a lunii). Pentru lucrările de <<Reparaţii curente de urgenţă şi întreţinere la unităţile de învăţământ preuniversitar>> efectuate în anul 2016, au fost încheiate contracte subsecvente la preţuri mai mari decât cele stabilite în acordurile cadru, cu încălcarea prevederilor legale. Prejudiciul este de 2,5 milioane de lei”, se arată în raport.

Inspectorii Camerei de Conturi Cluj au constatat şi plăţi nelegale de peste 13 milioane de lei cauzate de acceptarea şi decontarea unor cheltuieli contrar prevederilor legale privind serviciile de dezinsecţie, mai mari decât cele real datorate, cauzate de creşterea frecvenţei de execuţie a tratamentelor de dezinsecţie sau de majorarea artificială a suprafeţelor prevăzute în contract, pentru serviciile efectuate la instituţiile de învăţământ de pe raza municipiului Cluj–Napoca.

În raport se reclamă şi acordarea nelegală de finanţări nerambursabile în sumă de 253.000 de lei, pentru organizarea proiectului ”Napoca Music Events” şi a proiectului ”Daydreaming” în cadrul cărora au fost organizate concerte, activităţi generatoare de venit, fiind acordate nelegal finanţări nerambursabile de peste 1,1 milioane de lei unor asociaţii şi fundaţii, în condiţiile în care acestea au desfăşurat şi realizat activităţi care au generat profit.

Reprezentanţii Primăriei Cluj-Napoca au declarat corespondentului Mediafax că municipalitatea se află în procedură judiciară în instanţele de judecată şi îşi susţine contestaţia cu privire raportul Camerei de Conturi Cluj, în ceea ce priveşte anumite aspecte, precum cele legate de finanţarea proiectelor culturale.

„Primăria Cluj-Napoca sprijină evenimente culturale majore precum TIFF-ul şi ne dorim să putem face acest lucru în continuare, având în vedere faptul ca suntem un oraş mare, dezvoltat şi efervescent”, au spus sursele citate.

 

 
 

Cele mai citite

Debut pe plus la BVB, cea mai mare creștere din septembrie anul trecut

Titlurile BRD, Transelectrica și Antibiotice Iași, în topul tranzacțiilor Toţi indicii locali au început săptămâna pe plus. Indicii care includ fostele SIF-uri şi Fondul Proprietatea,...

Yoav Gallant și-a amânat vizita în SUA la ordinul premierului Benjamin Netanyahu

Ministrul israelian al apărării, Yoav Gallant, a decis să proroge o vizită oficială prevăzută săptămâna aceasta la Washington, amânând astfel o discuţie cu omologul...

Barcelona ar putea reveni pe Camp Nou în decembrie!

Barcelona s-ar putea întoarce pe noul stadion Spotify Camp Nou încă din luna decembrie, dacă planul președintelui Joan Laporta va fi aprobat de Adunarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă