12.1 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăPiedone îi cere lui Nicușor Dan soluții pentru școlile fără căldură și...

Piedone îi cere lui Nicușor Dan soluții pentru școlile fără căldură și apă caldă

Primăria condusă de Cristian Popescu Piedone solicită găsirea unei soluţii în condiţiile în care cursurile urmează să se reia în data de 8 februarie.

În cazul în care în unele unităţi de învăţământ temperatura va fi prea scăzută, Primăria Sectorului 5 va discuta cu Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti pentru desfăşurarea cursurilor online.

Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 5, în această zonă administrativă, 17 şcoli şi grădiniţe sunt racordate la sistemul centralizat de încălzire, livrarea apei calde şi a căldurii fiind efectuată de Termoenergetica Bucureşti, iar la nouă dintre ele se înregistrează probleme.

Este vorba despre Liceul “Ştefan Odobleja”, Şcolile gimnaziale nr. 126, nr. 131, nr. 144, nr. 188, nr. 280 şi “Mircea Sântimbreanu” şi Grădiniţele nr. 35 şi nr. 185.

Dintre cele 55 de unităţi de învăţământ din Sectorul 5, 38 au centrală termică.

“Primăria Sectorului 5 a trimis o sesizare către Primăria Municipiului Bucureşti, în care se solicită găsirea unei soluţii rapide la problema expusă, având în vedere că în doar câteva zile, mai exact, în 8 februarie, preşcolarii şi elevii urmează să revină fizic în unităţile de învăţământ. Soluţionarea acestei probleme este esenţială, astfel încât procesul educativ să se desfăşoare în condiţii optime. Totodată, Primăria Sectorului 5 a menţionat în sesizarea transmisă Primăriei Capitalei faptul că, deşi calitatea agentului termic furnizat nu este la parametrii corespunzători, facturile emise de Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti sunt din ce în ce mai mari, aspect care nu se justifică”, se arată în comunicatul citat.

Primarul Cristian Popescu Piedone a transmis că în nicio şcoală din sector nu va fi permisă folosirea de aeroterme sau a altor tipuri de aparatură decât cele prevăzute în proiectul tehnic.

“Copiii merită să se reîntoarcă la şcoală, însă nu cu orice preţ. Trebuie să ne gândim în primul rând la sănătatea lor. Nu putem să îi ţinem în frig! În nicio şcoală din Sectorul 5 nu va fi permis să se folosească tot felul de improvizaţii pentru a încălzi sălile de clasă. Este important ca elevii să înceapă cursurile în condiţii optime şi în siguranţă”, a afirmat Popescu Piedone. 

Cele mai citite

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...
Ultima oră
Pe aceeași temă