17.8 C
București
miercuri, 29 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăPăsările nu pot bloca ridicarea unei hidrocentrale

Păsările nu pot bloca ridicarea unei hidrocentrale

Construirea hidrocentralei de la lslaz nu poate fi împiedicată de protejarea unor specii de păsări potrivit unei decizii a Agenţiei pentru Protecţia Mediului, anunţă NewsIn.

Directorul Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Teleorman, Gheorghe Şerban, a declarat, marţi, că protejarea pescăruşului albastru şi a păsării ogorului nu pune în pericol construirea hidrocentralei de la Islaz, comentând astfel declaraţia directorului general al Hidroelectrica, Mihai David.

Compania Hidroelectrica a anunţat, marţi că proiectul pentru construcţia hidrocentralei de la Islaz, pe Olt, cu o putere de 28 MW este blocat de două specii de păsări descoperite în zona respectivă şi că speră să primească anul viitor Acordul de Mediu.

Directorul APM Teleorman susţine, însă, că investiţia nu poate fi blocată de protejarea acestor specii de păsări, ci sunt necesare măsuri de protejare.

“Nu este o chestiune care să interzică definitiv o asemenea investiţie în zonă. Dimpotrivă, cu nişte măsuri de protejare bine monitorizate, se pot face investiţii în zonă”, a declarat Gheorghe Şerban.

Compania Hidroelectrica a anunţat că proiectul pentru construcţia hidrocentralei de la Islaz este blocat şi că amplasamentul pe care urma să se construiască hidrocentrala a fost declarat arie protejată în cadrul Natura 2000.

“Proiectul centralei de la Islaz a fost demarat în 2003. Însă, în 2008, amplasamentul pe care urma să se construiască hidrocentrala a fost declarat arie protejată în cadrul Natura 2000. În zona respectivă s-au descoperit două specii de păsări protejate: pescăruşul-albastru şi pasărea-ogorului”, a declarat marţi consilierul pe probleme de mediu în cadrul Hidroelectrica, Dumitra Mereuţă.

Aceasta speră totodată ca Hidroelectrica să primească anul viitor Acordul de Mediu pentru centrala Islaz de peste 300 milioane euro. 

Reprezentanţii Hidroelectrica mai spun că există fondurile necesare dezvoltării acestui proiect. Construcţia ei ar putea dura patru ani şi se ridică la circa 316 milioane euro.

Cele mai citite

Cehia dă asigurări Ucrainei că armamentul promis constând în sute de mii de obuze va sosi în curând

Premierul ceh Petr Fiala l-a asigurat marţi pe omologul său ucrainean Denis Şmîhal că primele muniţii din iniţiativa gestionată de Republica Cehă pentru achiziţionarea...

Cehia dă asigurări Ucrainei că armamentul promis constând în sute de mii de obuze va sosi în curând

Premierul ceh Petr Fiala l-a asigurat marţi pe omologul său ucrainean Denis Şmîhal că primele muniţii din iniţiativa gestionată de Republica Cehă pentru achiziţionarea...

SUA consideră că operaţiunea israeliană de la Rafah rămâne “limitată”

Statele Unite(SUA) consideră în continuare că operaţiunea israeliană de la Rafah rămâne "limitată", la două zile după un bombardament mortal asupra acestui oraş din...
Ultima oră
Pe aceeași temă