14 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăNumărul angajaților a depășit, pentru prima dată, pe cel al pensionarilor

Numărul angajaților a depășit, pentru prima dată, pe cel al pensionarilor

România are, în prezent, 6.060.000 de angajați și 5.137.162 de pensionari, a declarat, marți, pentru Agerpres, ministrul delegat pentru Dialog Social.

Este pentru prima dată, în ultimii trei ani, când numărul celor care lucrează cu contracte individuale de muncă îl depășește pe cel al pensionarilor.

”Pentru prima dată, după mulți ani, în România, numărul angajaților l-a depășit pe cel al pensionarilor. Avem peste 6.060.000 de contracte individuale de muncă în plată, iar, în ultimii trei ani de zile, dacă e să comparăm aprilie 2012 cu august 2015, am putea spune că în Guvernul Ponta s-au creat 406.000 de noi contracte individuale de muncă. În contextul noului Cod Fiscal, anticipăm o creștere a numărului de angajați în următorii ani. De altfel, dacă ne uităm la situația contractelor individuale de muncă din ultimii trei ani de zile, vom vedea că atunci când s-au luat două măsuri importante pentru economie, respectiv reducerea CAS cu 5% și reducerea TVA la alimente, totul a dus la creșterea contractelor individuale de muncă atât pe perioadă determinată, cât și nedeterminată”, a spus Pop.

Potrivit ministrului delegat pentru Dialog Social, în prezent, în România, sunt înregistrați 5.137.162 de pensionari.

Din datele oficiale ale Inspecției Muncii, prezentate recent de către ministrul Liviu Pop, din luna mai 2012 și până în prezent, numărul contractelor pe perioadă nedeterminată a crescut cu 180.000, cel al contractelor pentru perioadă determinată, cu 225.000, contractele cu normă întreagă sunt mai multe cu 200.000 și cu normă parțială, cu 204.000.

Cele mai citite

Klaus Iohannis, mesaj cu prilejul sărbătorilor Pascale

Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis sâmbătă, 4 mai 2024, un mesaj cu prilejul Sărbătorilor Pascale celebrate de credincioșii ortodocși, greco-catolici, armeni și de cultele neoprotestante. “Sărbătoarea Sfintelor...

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...

Un bărbat dintr-o localitate de lângă Timișoara a ajuns la spital după ce s-a autoincendiat

Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata-Vii, limitrofă municipiului Timişoara, a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale, sâmbătă, după ce s-a...
Ultima oră
Pe aceeași temă