24.8 C
București
vineri, 31 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăNebunia salariilor din ultimii ani, tratata de criza

Nebunia salariilor din ultimii ani, tratata de criza

» Costul cu forta de munca a crescut anul trecut cu 25%, pana la aproximativ 2.300 lei/angajat/luna.

» Majorarile salariale nu au tinut cont de productivitate, ci de piata.

Dupa ce in 2007 si 2008 salariul mediu pe economie a crescut cu aproximativ 50%, ritmul fiind accentuat de lipsa fortei de munca si de majorarile salariale din mediul bugetar, in prezent, asistam la o ajustare a costurilor cu forta de munca doar in mediul privat, intr-un mod chiar brutal, in linie cu contractia economica. In mediul public, costul cu forta de munca e chiar in crestere, fiind acoperit doar prin angajarea de imprumuturi bancare.
Angajatorii romani au platit in medie anul trecut 2.296 lei/salariat pe luna, respectiv 13,32 lei/salariat pe ora, in crestere cu 25,2% fata de anul precedent, arata datele statistice centralizate de Institutul National de Statistica. Salariul mediu brut a crescut cu 26%, pana la 1.761 lei, iar salariul mediu net a avansat cu 25,6%, la 1.309 lei. Potrivit INS, numarul mediu al salariatilor a fost in 2008 de cinci milioane de persoane, in crestere cu 161.000 fata de anul precedent, din care 54% barbati.

Specialistii considera ca tavalugul majorarilor salariale din sectorul public, in perioada 2007-2008, a tras dupa sine si majorarile din sectorul privat, iar ritmul a fost accentuat de deficitul de forta de munca. Practic, angajatorii au fost nevoiti sa tina pasul cu cererea si oferta din piata, pentru a atrage forta de munca de care au avut nevoie, desi aceste majorari nu au tinut cont de productivitate, iar uneori cresterile salariale au fost acceptate peste potentialul de care dispuneau companiile.
In 2007, costul real cu forta de munca a crescut cu 6,6%, in vreme ce productivitatea reala pe total economie a urcat doar cu 5,8%, iar in 2008 angajatorii au suportat costuri reale cu salariatii cu 7,9% mai mari, in conditiile in care productivitatea a avansat doar cu 7,2%, spun analistii ING Bank Romania. "Salariile sunt indirect legate de productivitate, insa anul trecut au fost stabilite de piata, in functie de cerere si oferta. Unii angajatori au fost capabili sa isi faca niste calcule si au avut de castigat, insa majoritatea managerilor au mers dupa instinct", ne-a declarat George Butunoiu, expert in resurse umane.

Criza corecteaza excesele
In opinia lui Butunoiu, criza financiara a reasezat multe lucruri la locul lor, inclusiv salariile, managementul companiilor si relatia dintre angajat si angajator. "In aceasta perioada, multi manageri isi fac calcule tinand seama de riscuri, asa cum ar fi trebuit sa faca si in trecut. Acestia nu mai dau salarii la nivelul pietei, ci isi stabilesc o limita care este rezultata din anumite calcule de risc", a explicat Butunoiu.

Sectorul public face exceptie
"Sectorul privat s-a ajustat de i-au mers fulgii, vezi cele peste 300.000 de concedieri de la inceputul crizei. In plus, sondajul de conjunctura al BNR arata ca managerii din toate sectoarele, cu exceptia comertului, anunta sau prevad noi concedieri. Numai la bugetari nu se poate. Acestia chiar au salarii cu 30% mai mari decat corespondentii lor din mediul privat", e de parere Cristian Parvan, secretarul general al Asociatiei Oamenilor de Afaceri din Romania (AOAR). Potrivit acestuia, rigiditatea reglementarilor Codului Muncii a stimulat trimiterea direct in somaj si a blocat crearea oricaror alte locuri de munca temporare.

Cele mai citite

Premierul Slovaciei a fost externat. Robert Fico va primi îngrijiri medicale la domiciliu

Prim-ministrul slovac Robert Fico, rănit grav într-o tentativă de asasinat la începutul acestei luni, a fost transferat joi seara de la spitalul din Banská...

Programul complet al FITS 2024 este disponibil de astăzi!

Sibiu, 30 mai 2024 – Astăzi, la Teatrul Național „Radu Stanca”, a avut loc cea de a doua conferință de presă prilejuită de ediția...

S-au dublat despăgubirile plătite pentru locuințele afectate de inundații

Anul trecut, companiile de asigurări membre ale Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR) au plătit despăgubiri de peste 5,7...
Ultima oră
Pe aceeași temă