17.7 C
București
marți, 30 aprilie 2024
AcasăInvestigații România Liberă"Mehedintiul de sub munte"

“Mehedintiul de sub munte”

Pentru valorificarea posibilitatilor turistice ale Mehedintiului a fost promovata o initiativa legislativa care vizeaza legarea turismului din fascinanta zona a Clisurii Dunarii cu aceea din perimetrul Plaiul Closani, cel mai bogat in fenomene carstice din Romania. Intr-o prima etapa a acestui turism integrat cuprins in programul “Mehedintiul de sub munte” s-a trecut la amenajarea unor noi porturi dunarene – unele dintre ele, de fapt, desfiintate imediat dupa 1990, la Dubova si Svinita, pe insula “Pescarus” din golful Cerna de la Orsova si un altul in insula Simian, unde s-a rezidiat partial fosta cetate din Ada-Kaleh, precum si a unui port pentru mijloace de transport naval, la Ostrovu Mare. Investitiile sunt realizate in cea mai mare parte din fonduri europene, bani cu care se materializeaza deja la Orsova cel mai important proiect de dezvoltare a turismului in orasul ce tinde sa devina “Perla Dunarii”. “Aici s-a amenajat deja in mare masura cea mai moderna faleza, suspendata deasupra fluviului pe o latime de 8 metri, lunga de peste 2 km, pe a carei intindere vor fiinta in curand sase miniporturi pentru ambarcatiuni sportive si de agrement” – ne-a precizat domnul Constantin Negulescu, primarul orasului.
Pentru aceasta investitie, Uniunea Europeana a alocat un milion de euro si ea va fi finalizata la 1 octombrie a.c. In acelasi timp, la Orsova se lucreaza la documentatia pentru obtinerea fondurilor necesare pentru etapa a doua, care cuprinde modernizarea falezei de la insula “Pescarus” pana la Baza Nautica care va costa circa 2 milioane de euro. Bani ce vor folosi si pentru amenajarea portului international, operational doar pentru turism, in cadrul programului “Croaziere pe Dunare”.

Cele mai citite

Mulțumesc-ul de pe panou zboară (NIc)ușor către coaliție

Ilustrație: Marian Avramescu Într-un final a devenit limpede pentru toți bucureștenii cui mulțumește primarul general al Capitalei, pe numeroasele panouri electorale de pe străzi. Mulțumirile...

Programul apă-canal de la Fondul de Mediu a fost fraudat! Președintele AFM confirmă dezvăluirile PUTEREA

Președintele Administrației Fondului de Mediu, Laurențiu Neculaescu, confirmă dezvăluirile PUTEREA legate de fraudele masive cu finanțare prin AFM pentru programul apă-canal. Conducerea Administrației Fondului...
Ultima oră
Pe aceeași temă