15.7 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăIncognitoRomânii pot scăpa de vize pentru SUA

Românii pot scăpa de vize pentru SUA

Românii pot scăpa de vize pentru SUA, potrivit unui anunț făcut de un înalt oficial american.

Administrația de la Washington se pregătește să suspende obligativitatea vizelor pentru cetățenii români care călătoresc în SUA. Această intenție a fost anunțată de Alejandro Mayorkas, secretarul pentru Securitate Internă al SUA. Mayorkas a fost numit în funcție de președintele Biden.

Patru țări ar urma să fie scutite de vizele pentru Statele Unite: România, Bulgaria, Cipru și Israel.

Cetățenii României au șanse sporite ca, într-un viitor apropiat, să aibă dreptul să intre fără viză în SUA. Renunțarea la vize rămăsese unul dintre cele mai delicate subiecte de pe agenda discuțiilor dintre oficialii români și cei americani.

În prezent, vizele pentru români sunt acordate de Ambasada SUA.

Românii pot scăpa de vize pentru SUA

Secretarul pentru Securitate Internă (Homeland Security), Alejandro Mayorkas, a anunțat că Statele Unite iau în calcul patru țări care vor fi adăugate la programul “Visa Waiver”. Anunțul a fost făcut la data de 26 octombrie 2021, informează presa occidentală.

Programul “Visa Waiver” permite cetățenilor străini să intre și să rămână în SUA, fără vize. Șederea fără viză este permisă timp de până la 90 de zile.

“Avem patru candidaţi în pregătire: Israel, Cipru, Bulgaria şi România”, a precizat Alejandro Mayorkas. Anunțul a fost făcut la un eveniment din industria turismului.

“Suntem foarte, foarte concentraţi asupra programului”, a explicat șeful Homeland Security.

Funcția de secretar al Securității Interne în SUA este echivalentă celei de ministru. Alejandro Mayorkas a fost numit în funcție în anul 2021, de către președintele Joe Biden.

Ca elemente interesante, Mayorkas este primul imigrant și, în același timp, primul cetățean de origine latinoamericană care conduce departamentul Homeland Security. Tatăl lui Mayorkas a fost cetățean cubanez iar mama lui Mayorkas a fost o evreică plecată din România.

Cel mai recent, acum o lună, Statele Unite au introdus Croația pe lista țărilor din programul “Visa Waiver”. Unul dintre motivele pentru care SUA aplică acest program este de natură financiară. S-a constatat că renunțarea la vize crește fluxul de turiști străini.

Renunțând la vize, Statele Unite câștigă bani

La evenimentul unde s-a făcut anunțul legat de România, directorul executiv al Asociaţiei de turism din SUA, Roger Dow, a salutat ideea de extindere a sistemului de renunțare la vize. Roger Daw a subliniat că “de fiecare dată când sunt adăugate ţări, călătoriile pur şi simplu cresc”. Roger Daw a estimat că renunțarea la vize pentru cetățenii Croaţiei a adus 100 de milioane de dolari în economia SUA. Evident, populația României este mai mare decât a Croației, deci și beneficiile aduse Statelor Unite de turiștii români ar putea fi mai mari.

40 de țări sunt incluse în acest moment în programul “Visa Waiver”, prin care Washingtonul suspendă vizele necesare pentru a intra în SUA.
Pentru a fi acceptată în programul “Visa Waiver” al SUA, o ţară trebuie să îndeplinească mai multe condiții, a căror îndeplinire este verificată de Homeland Security.

Cea mai recentă condiție este să se respecte normele privind combaterea terorismului. Alte condiții se referă la respectarea legislației în domeniul imigraţiei, la securitatea documentelor şi la gestionarea frontierelor. Cetățenii țărilor incluse în programul “Visa Waiver”, dacă vor să intre în SUA fără viză, trebuie să dețină un pașaport electronic (cu cip).

Aceleași criterii sunt evaluate și când se acordă vizele pentru SUA.

În cazul României, chiar acesta e punctul cel mai slab. O rată a refuzurilor de acordare a vizelor sub 3 la sută este un element care facilitează includerea în programul “Visa Waiver”. Dar cetățenii români au, încă, un procent de vize refuzate de peste 3 la sută. Cu privire la Israel, președintele Joe Biden anunțase, încă de acum două luni, după o întâlnire cu premierul Naftali Bennett, că Statele Unite iau în calcul renunțarea la vize, prin includerea Israelului în programul “Visa Waiver”.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Mesajul de Paști al Patriarhului Daniel: ,,Sfintele Paşti reprezintă sărbătoarea iertării, a păcii şi a bucuriei”

Patriarhul Daniel a transmis credincioșilor un mesaj cu ocazia Sfintelor Paști: „Învierea din morţi a Domnului Iisus Hristos cel Răstignit este adevărul central al Sfintei...

Mesajul de Paști al Patriarhului Daniel: ,,Sfintele Paşti reprezintă sărbătoarea iertării, a păcii şi a bucuriei”

Patriarhul Daniel a transmis credincioșilor un mesaj cu ocazia Sfintelor Paști: „Învierea din morţi a Domnului Iisus Hristos cel Răstignit este adevărul central al Sfintei...

Semifinale Liga Campionilor: Borussia Dortmund a învins-o Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0)

Borussia Dortmund a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0), miercuri seara, pe teren propriu, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă