15.7 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăIncognitoRepublica Moldova trebuie să coopereze cu România și Ucraina, dacă vrea protecție...

Republica Moldova trebuie să coopereze cu România și Ucraina, dacă vrea protecție în fața Rusiei

Republica Moldova trebuie să coopereze cu vecinii ei, România și Ucraina, dacă vrea protecție în fața Rusiei. Acest punct de vedere este exprimat de generalul Ben Hodges, fostul șef al trupelor SUA din Europa.

Republica Moldova este o țară neutră. Din acest motiv sprijinul politic și militar pe care-l primește din partea NATO este limitat. Pe de altă parte, amenințările Rusiei în estul Europei sunt tot mai puternice. Chiar dacă prima țintă vizată de Putin ar fi Ucraina, un nou atac al Rusiei asupra Ucrainei poate afecta toate țările din zona estică, inclusiv Republica Moldova. Acesta este contextul în care generalul american în rezervă Ben Hodges, fost comandant al trupelor SUA din Europa, a făcut o analiză asupra situației Republicii Moldova.

Într-un interviu la Radio Chișinău, generalul Hodges a fost întrebat ce șanse au țări din afara NATO să-și asigure securitatea.

Relația Republica Moldova România poate oferi securitate

Aparent surprinzător, fostul lider NATO nu a sugerat ca Republica Moldova să depună cerere de intrare în Alianța Atlantică. De altfel, o asemenea cerere ar avea șanse iluzorii. Generalul american a fost mult mai realist și a răspuns că Republica Moldova are la dispoziție trei acțiuni. În primul rând ar fi reziliența socială – încrederea populației în liderii politici, în Justiție și în mass – media.

În al doilea rând, ajută să ai prieteni și să lucrezi cu vecinii: România, Ucraina, să existe exerciții comune, să devii integrat în procesul de securitate din regiune”, a precizat generalul american.

În al treilea rând, locuitorii din Republica Moldova trebuie să decidă “unde este viitorul lor, unde este mai bine pentru ei, unde există mai multe oportunități pentru familie, asistență medicală de calitate, șanse de angajare, studii de calitate? Sub influența Kremlinului sau în asociere cu țările din Vest?”, a explicat generalul american.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Semifinale Liga Campionilor: Borussia Dortmund a învins-o Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0)

Borussia Dortmund a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0), miercuri seara, pe teren propriu, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor...

nasturii cămășii au sărit și i s-a văzut tricoul cu “Votați Piedone!”

Ilustrație: Marian Avramescu Premierul românilor autentici, Marcel Ciolacu, nu a putut să nu respecte tradiția autohtonă de 1 Mai Muncitoresc și a savurat mici...

Mesajul de Paști al Patriarhului Daniel: ,,Sfintele Paşti reprezintă sărbătoarea iertării, a păcii şi a bucuriei”

Patriarhul Daniel a transmis credincioșilor un mesaj cu ocazia Sfintelor Paști: „Învierea din morţi a Domnului Iisus Hristos cel Răstignit este adevărul central al Sfintei...
Ultima oră
Pe aceeași temă