18 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăIncognitoIndustria internă va fi prim contractant pentru Armata Română, anunță ministrul Economiei

Industria internă va fi prim contractant pentru Armata Română, anunță ministrul Economiei

Industria internă va fi “prim contractant” pentru Armata Română, a anunțat ministrul Economiei, Florin Spătaru, după o întâlnire avută cu noul ministru al Apărării, Angel Tîlvăr.

“Salut deschiderea ministrului Tîlvar pentru colaborarea dintre cele două ministere și susținerea MApN pentru implicarea industriei de apărare din România în realizarea capabilităţilor militare, fiind luată în considerare ca prim contractant al operatorilor români”, a precizat ministrul Spătaru într-o postare pe internet.

Cei doi miniștri au avut o întâlnire de lucru la sediul Ministerului Apărării Naționale (MApN). Întâlnirea a avut loc la data de 8 noiembrie 2022. Discuțiile s-au purtat “în condițiile ridicării procentului alocat Apărării la 2,5% din Produsul Intern Brut, începând cu anul 2023, din care un procent semnificativ, de peste 25%, va fi dedicat înzestrării cu tehnică și echipamente noi”, a anunțat un comunicat de presă al MApN.

„Resursele bugetare asigurate armatei noastre au permis planificarea și implementarea unui ambițios program de înzestrare și de consolidare a capabilităților de apărare ale țării noastre. Am început investiții serioase în echipamente moderne, în tehnică de ultimă generație, în infrastructură la nivelul standardelor NATO, care vor continua într-un ritm și mai susținut, conform planurilor deja aprobate. O mare parte din acest efort bugetar se îndreaptă, în mod firesc, către economia națională, care participă din ce în ce mai mult la implementarea proiectelor majore de înzestrare”, a declarat ministrul Apărării, Angel Tîlvăr.

Ministrul Economiei, Florin Spătaru, este în această funcție din noiembrie 2021. La împlinirea unui an de mandat, ministrul Spătaru anunța că a reușit să aloce, pentru industria de apărare, cea mai mare sumă din ultimii 30 de ani. Suma alocată pentru investiții în industria de apărare a fost de 327 milioane de lei în anul 2022, a precizat ministrul Spătaru.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Fântânile arteziene din Sectorul 4, pregătite pentru zilele călduroase de vară

Sectorul 4 al Capitalei este o comoară ascunsă pentru cei care își doresc să exploreze frumusețea orașului. Printre numeroasele sale atracții, cum ar fi...

VIDEO. Mai multe persoane au fost reținute pentru trafic de droguri. Una din ele, prinsă în flagrant

La data de 25 aprilie 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța (DIICOT) au dispus...

Klaus Iohannis a semnat mai multe decrete și a eliberat din funcție doi procurori

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri, 26 aprilie 2024, mai multe decrete. Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 3/2023 pentru modificarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă