10.8 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăIncognitoConducerea armatei a verificat sistemele antiaeriene care apără Bucureștiul

Conducerea armatei a verificat sistemele antiaeriene care apără Bucureștiul

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, și șeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, au verificat instalațiile Patriot, acestea fiind cele mai performante dintre sistemele antiaeriene care apără Bucureștiul.

Cei doi oficiali au efectuat o “vizită de lucru” la Regimentul 74 PATRIOT Mihai Bravu, menționează un comunicat transmis de Ministerul Apărării Naționale (MApN). Unitatea se află în județul Giurgiu, la circa 40 de kilometri sud de București. Ministrului Apărării și șefului Statului Major al Apărării li s-a prezentat stadiul “programului de înzestrare esențial” denumit „Sistem de rachete sol-aer cu bătaie mare (HSAM) PATRIOT”. De asemenea, cei doi oficiali s-au întâlnit cu militarii care operează cele două sisteme intrate până acum în înzestrarea regimentului.

Primul sistem PATRIOT a fost livrat Forțelor Aeriene Române în anul 2020. Din anul 2021, acest sistem execută misiuni specifice de apărare aeriană şi împotriva rachetelor a spaţiului aerian al României şi al NATO. Al doilea sistem PATRIOT al Forțelor Aeriene Române a fost livrat în cursul anului 2022. Testarea de acceptanţă şi recepţia au fost realizate în luna decembrie 2022. Acum, și acest al doilea sistem a intrat în înzestrarea Regimentului 74 PATRIOT.

Două instalații PATRIOT vin în luna aprilie

Sistemele al 3-lea şi al 4-lea PATRIOT destinate Forțelor Aeriene Române au fost livrate parţial în cursul anului 2022. Livrarea integrală, testarea de acceptanţă şi recepţia urmează a se finaliza în luna aprilie 2023, precizează MApN.

„Înzestrarea Forţelor Aeriene cu sisteme PATRIOT adaugă o capabilitate de apărare aeriană robustă, credibilă, interoperabilă şi flexibilă, destinată îndeplinirii misiunilor Armatei României. Cele patru sisteme constituie prima etapă a realizării unei capabilități de apărare aeriană cu baza la sol de ultimă generație, cu posibilităţi testate în luptă de apărare împotriva rachetelor balistice tactice şi a rachetelor de croazieră, complet integrabilă în sistemul NATO”, a declarat ministrul Apărării, Angel Tîlvăr.

Militarii români repartizați pe sistemele PATRIOT execută o parte a pregătirii lor la Școala de artilerie antiaeriană (Air Defense Artillery School) din SUA.

Sistemele antiaeriene care apără Bucureștiul sunt produse în SUA

Achiziționarea sistemelor PATRIOT de către România a fost aprobată prin Legea nr. 222/2017 pentru realizarea „Capabilității de apărare aeriană cu baza la sol”, aferentă programului de înzestrare esențial „Sistem de rachete sol-aer cu bătaie mare (HSAM)”. Legea prevede atribuirea contractelor Guvernului Statelor Unite ale Americii pentru achiziționarea a șapte sisteme de rachete sol-aer PATRIOT configurația 3+, din producția curentă (noi). Achiziția include echipamentele majore, mijloace de transport, materiale, piese, echipamentende mentenanță, muniție, pachetul de suport logistic inițial, serviciul de instruire, echipamentele criptografice și cu regim special.

Promulgarea legii a fost precedată de obținerea aprobării prealabile a Parlamentului României privind inițierea achiziției, conform prevederilor art. 51 alin. (2) din OUG 114/2011, dată fiind valoarea estimată mai mare de 100 milioane de euro, și obținerea aprobării Departamentului de Stat al SUA privind posibila vânzare către România a unor sisteme Patriot.

Contractorii principali ai pachetului de echipamente și servicii aferente sistemelor PATRIOT sunt companiile americane Raytheon și Lockheed-Martin. În plus, în ceea ce privește muniția necesară, Uzina Electromecanica din Ploiești urmează să producă rachete interceptoare. Aceste rachete sunt denumite SkyCeptor. Un memorandum în acest sens s-a semnat, anul trecut, între Compania Naţională Romarm din București, Electromecanica Ploiești și firma Raytheon Missiles & Defense.

Programul PATRIOT se derulează pe o perioadă de timp foarte lungă. În anul 2020 se anunța că, din totalul de șapte baterii cumpărate de România, patru vor reveni Forțelor Aeriene iar trei vor fi repartizate la Forțele Terestre. Despre cele trei baterii destinate Forțelor Terestre Române nu se știe, deocamdată, când vor sosi.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă