16.1 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăIncognitoCaracatița de la conducerea ISCIR

Caracatița de la conducerea ISCIR

Un adevărat grup de interese gravitează în jurul noului inspector de stat șef, numit recent la conducerea uneia dintre cele mai importante structuri de specialitate din Ministerul Economiei.

Viorel Părpăneață a ajuns, dintr-un simplu inspector de specialitate, la conducerea ISCIR (Inspecția de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat) cu largul concurs al unor personaje interesate în a deține monopolul pe această piață extrem de profitabilă.

Concret, potrivit informațiilor furnizate de surse din interiorul ISCIR, Viorel Părpăneață a fost numit prin decize a Ministrului Economiei, Florin Spătaru, în funcția de șef al Inspecției după intervențiile la nivel înalt ale deputatului PSD de Galați, Marius Mărgărit, dar și a lui Cătălin Breaz, consilier în cadrul Ministerului Economiei.

Aceasta, deși, conform CV-ului său, Părpăneață activează la ISCIR doar din anul 2015, fără ca înainte de acest an să fi avut cunoștințe în domeniu.

„Pionul” cerclui de interese din ISCIR

Practic, Viorel Părpăneață a devenit un pion al unor personaje „cu greutate”, cointeresate în a prelua frâiele tuturor lucrărilor din domeniul ISCIR, precum: servicii operator RSVTI , consultanța tehnică ISCIR , servicii de supraveghere și verificare tehnică a instalațiilor sub incidența ISCIR, autorizare funcționare ISCIR (AF), verificări tehnice periodice (VTP), verificări tehnice în utilizare (VTU), RADTP – IR (avizare documentație tehnică preliminară de montare / reparare).

Spre exemplu, unul dintre pionii care au „pus umărul” la promovarea lui Părpăneață la șefia ISCIR este Cristian Andrei Corneliu Zamfiroi, care deține o firmă pe controlul ISCIR, Zamfy Testing.

Interesant este că, așa cum reiese din datele obținute de la Registrul Comerțului, Zamfiroi este din același județ cu proaspătul șef al ISCIR, Viorel Părpăneață.

În plus, același Zamfiroi deține firma Spectrum, specializată în domeniul ISCIR.

Un al doilea personaj care se află în spatele promovării noului șef al ISCIR ar fi Alexandru Păcurar, fost angajat al societății, dar care are o firmă specializată pe formare profesională în domeniu, Riscir Consulting SRL.

Trafic de influență la ISCIR?

Un alt aspect interesant din activitatea lui Viorel Părpăneață este că, în timp ce era inspector ISCIR, el a încasat bani de la alte 13 societăți private, așa cum reiese din declarația sa de avere.

Una dintre aceste firme este Nidri Formexpert SRL, specializată în formare profesională.

Acum, fiica patronului acestei societăți este secretara lui Viorel Părpăneață, persoana care îi aduce la semnat documentele celor interesați.

În plus, scandalul din jurul numirii lui Viorel Părpăneață la șefia ISCIR ar putea ajunge și în Parlament.

Aceasta pentru că, susțin aceleași surse, Viorel Părpăneață a fost chemat la Comisia pentru industrii şi servicii din Camera Deputaților acolo unde președintele acesteiea, Bende Sándor (UDMR), s-a interesat de crearea unui nou inspectorat teritorial ISCIR la Târgu Mureș.

Din Târgu Mureș este atât Bende Sándor cât și Alexandru Păcurar.

Din informațiile noastre, Viorel Părpăneață pregătește „terenul” pentru cei din cercul de interese care l-au propulsat în funcție și urmează să îi prezinte tuturor șefilor de filiale ISCIR din țară pentru a le facilita controlul asupra acestei activități deosebit de importante din sfera Ministerului Economiei.

ISCIR este organul de specialitate al administrației centrale, responsabil în numele statului pentru asigurarea măsurilor de funcționare în condiții de siguranță a instalațiilor și echipamentelor, stabilit prin Legea nr. 64/2008 privind funcționarea în condiții de siguranță a instalațiilor sub presiune, instalațiilor de ridicat și a aparatelor consumatoare de combustibil, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Urmărește România Liberă pe  Facebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Rusia atacă cibernetic Germania și Cehia. Ce măsuri s-au luat

Germania a anunţat luni că şi-a rechemat în ţară "pentru consultări" ambasadorul din Rusia, după ce vineri a acuzat un grup de hakeri ruşi...

SUA îndeamnă Turcia și Israelul să-și rezolve diferendele

Statele Unite(SUA) au îndemnat luni Turcia şi Israelul să rezolve diferendele dintre ele, după ce Ankara a anunţat că suspendă relaţiile comerciale în încercarea...

Rusia atacă cibernetic Germania și Cehia. Ce măsuri s-au luat

Germania a anunţat luni că şi-a rechemat în ţară "pentru consultări" ambasadorul din Rusia, după ce vineri a acuzat un grup de hakeri ruşi...
Ultima oră
Pe aceeași temă