10.2 C
București
luni, 13 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăÎnchirierea unei case de vacanţă, de la 600 euro/lună

Închirierea unei case de vacanţă, de la 600 euro/lună

Cererile pentru casele de vacanţă din România sunt puţine. Criza imobiliară afectează în continuare fluxul pieţei de vânzare sau închiriere pentru astfel de locuinţe, preţurile fiind mai mici cu circa 30-40% în regiunile montane şi cu 15-20% pe litoral.

Pe litoral este mai ieftin decât la munte. O vilă de 200 de mp utili pe malul lacului Ovidiu sau chiar în zona Mamaia Sat poate ajunge la 1.200 euro/lună. Nu acelaşi lucru se poate spune despre zona Eforie Sud, unde astfel de locaţii pot fi închiriate cu sume de numai 600 euro/lună.

Valoarea de închiriere în zona Constanţa – Mamaia -Eforie Nord fluctuează între 800 şi 1500 euro/lună, fiind cele mai scumpe locaţii. Preţurile de vânzare pentru o casă de vacanţă de 200 mp se încadrează între 200.000 şi 300.000 euro, în zonele rezidenţiale ale staţiunii Mamaia“, a completat Victor Pandele, de la Domus Grup Constanţa.

Cu toate că aşteptăm o relansare a pieţei imobiliare, numărul celor interesaţi de astfel de oferte nu este foarte ridicat. Efectele crizei se fac resimţite în continuare în această latură imobiliară – dacă anul trecut puteai să închiriezi o casă cu 4-5 camere cu 2.000-3.000 euro/ lună într-o locaţie obişnuită de pe Valea Prahovei, astăzi aceeaşi locaţie cu greu vei mai putea să o închiriezi cu 1.000-1.500 euro/lună“, a precizat Mihai Ciubotaru,de la agenţia imobiliară Mervani.

Preţurile de vânzare al vilelor din regiunea montană variază între 100.000 euro şi chiar 1.500.000 euro, în funcţie de numărul de camere oferit, dar şi de facilităţile de care dispun astfel de construcţii. “Preţul de vânzare este unul relativ. Chiar dacă proprietarul aşteaptă un preţ mai mare, în realitate preţul de vânzare este stabilit printr-o raportare în funcţie de facilităţile oferite, dar şi de cerinţele potenţialilor clienţi. Aşa că aşteptările proprietarilor pot scădea chiar şi cu 20-30%”, potrivit reprezentanţilor Metropolitan Imobiliare Braşov.

Cele mai citite

Secta Nicușor Dan e bântuită de sindromul cartofului de pe canapea

Cel mai recent sondaj de opinie din București, realizat de Sociopol, arată o constantă a ultimelor cercetări sociale: Nicușor Dan se menține la cota...
Ultima oră
Pe aceeași temă