19 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăÎn Sud-Est, 88 milioane euro încasate din executările silite

În Sud-Est, 88 milioane euro încasate din executările silite

Ierarhia economică a județelor din sud-est se menține și când vine vorba de executările silite. Agenția Județeană a Finanțelor Publice (AJFP) Constanța este campioana absolută în Regiunea de Dezvoltare Sud-Est din punct de vedere al sumelor încasate în primul semestru din executări silite, agenția constănțeană încasând o sumă totală de 134,69 milioane de lei, ce reprezintă o treime din încasările totale la nivelul regiunii.

Pe locul doi se situează AJFP Galați, cu încasări de 69,69 milioane de lei, urmată, cu o sumă aproape identică, 69,4 milioane lei, de AJFP Buzău. Celelalte agenții județene din sud-est subordonate Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice (DGRFP) Galaţi au colectat din executări silite următoarele sume: AJFP Tulcea – 48,29 milioane lei, AJFP Brăila – 40,57 milioane lei, iar AJFP Vrancea – 35,03 milioane lei.

În total, la nivel regional, măsurile de executare silită au adus la bugetul consolidat de stat 397,67 milioane de lei, adică aproximativ 88 de milioane de euro. În intervalul 1 ianuarie – 30 iunie 2014 au fost transmise debitorilor 269.151 de somaţii, pentru o valoare a creanţelor bugetare de 1.121,53 milioane lei, au fost aplicate 71.522 de popriri asupra disponibilităţilor bancare, inclusiv la terţi, în valoare de 707,88 milioane lei, şi au fost instituite 881 sechestre asupra bunurilor mobile şi imobile ale operatorilor economici ce înregistrează restanţe la achitarea obligaţiilor bugetare, ce totalizează 96,88 milioane lei.

Somațiile și popririle, eficiente

Potrivit lui George Marinescu, purtător de cuvânt al DGRFP Galaţi, încasările după comunicarea somaţiei şi cele din popriri pe conturi bancare au fost măsurile cele mai eficiente de recuperare a creanţelor bugetare în primul semestru din 2014, cu 236, respectiv 142 milioane de lei. Au mai fost colectate 17 milioane de lei în urma încasărilor din popriri înfiinţate pe venituri la terţi, în timp ce valorificarea sechestrelor pe bunuri mobile şi imobile a adus doar două milioane de lei la nivelul regiunii.

Galați e capitala fiscală a regiunii SE, dar Constanța rămâne cel mai important județ din punct de vedere economic

Cele mai citite

VIDEO. Protestele studențești de susținere a Palestinei se intensifică în universități mari din întreaga lume

Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Fâşia Gaza continuă în întreaga lume: pornind de la campusurile americane şi fiind uneori ţintă a represiunii poliţieneşti, a...

Mesaje de PAȘTE 2024: Hristos a Înviat!

Mesaje de Paște de trimis în aceste zile sfinte celor dragi. România Liberă îți propune o selecție de urări de Paște, SMS-uri pe care...

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...
Ultima oră
Pe aceeași temă