16.1 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăFondul investitorilor cu apetit mare pentru risc detine 20% din piata

Fondul investitorilor cu apetit mare pentru risc detine 20% din piata

BCR Asset Management ocupa primul loc pe piata fondurilor deschise de investitii, cu o cota de piata de peste 20 la suta.
Conform Uniunii Nationale a Organismelor de Plasament Colectiv (UNOPC), BCR Asset Management gestiona, la finele lunii martie, active de aproximativ 93 milioane de lei (RON), dintr-un total de circa 459,8 milioane lei noi, cat reprezinta totalul activelor pietei fondurilor deschise de investitii la circa 130,6 milioane euro.
"BCR Asset Management ocupa acum fotoliul de lider, asa cum BCR ocupa prima pozitie din sistemul bancar romanesc. Este o onoare pentru noi, dar si o obligatie daca avem in vedere faptul ca aceasta industrie creste intr-un ritm accelerat, volumul activelor fiind mai mare cu 20 la suta fata de inceputul anului 2006. Piata este relativ concentrata – primele sase societati de administrare ocupa peste 80 la suta din piata, dar si concurentiala – de la inceputul anului au fost autorizate deja 6 noi fonduri”, a declarat directorul general BCR Asset Management, Doru Tiberiu.
BCR Clasic si BCR Dinamic sunt printre cele mai performante fonduri de investitii din categoria lor, in ultimele 12 luni BCR Clasic inregistrand o crestere de 9,2 la suta la categoria Fondurilor de instrumente de venit fix, iar BCR Dinamic 25 la suta la Fonduri de investitii diversificate.

Cele mai citite

Rusia atacă cibernetic Germania și Cehia. Ce măsuri s-au luat

Germania a anunţat luni că şi-a rechemat în ţară "pentru consultări" ambasadorul din Rusia, după ce vineri a acuzat un grup de hakeri ruşi...

Polonia verifică dacă judecătorul fugit în Belarus a spionat împotriva țării sale

Tomasz Szmydt, un judecător de la un Tribunal administrativ din Varşovia, a cerut luni azil în Belarus, spunând că a acţionat în semn de...

România are cea mai mare creștere pentru speranța de viață în UE, dar tot la coada clasamentului este

Spania este ţara din Uniunea Europeană cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară de...
Ultima oră
Pe aceeași temă