20.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăEXCLUSIV. ANAF refuză să se implice în dosarul privind evaziunea fiscală a...

EXCLUSIV. ANAF refuză să se implice în dosarul privind evaziunea fiscală a Rex Mamaia. Statul, suspect de neinteresat!

Cu toate că statul român ar pierde sume mari de bani din cauza evaziunii fiscale de care sunt acuzați și pentru care sunt anchetați Hotelul Rex din Mamaia și cea recunoscută drept deținătoarea acestuia, Carmen Palade, Fiscul refuză să se implice în dosarul din instanță.

Magazinul Unirea (Unirea Shopping Center) a denunțat evaziunea fiscală comisă de Hotelul Rex din Mamaia și de Carmen Palade, proprietar al instituției hoteliere alături de fiul său și mama sa.

Parchetul de pe lângă Tribunalul București a confirmat, pentru “România liberă”, că este în desfășurare urmărirea penală în acest caz.

Potrivit informațiilor pe care publicația noastră le-a obținut din dosar, prejudiciul invocat de Magazinul Unirea este de 18,4 milioane de euro.

Există, de asemenea, și un proces aflat pe rol la Tribunalul București.

Surse din avocatură au precizat, pentru “România liberă”, că instanța a amânat pronunțarea, la ultima înfățișare, pentru a solicita un punct de vedere din partea Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF).

Fiscul nu-și vede responsabilitatea

“România liberă” a solicitat ANAF să precizeze de ce nu este parte în dosarul de evaziune fiscală, cu toate că legislația în vigoare obligă Agenția să apere interesele statului român în astfel de spețe.

ANAF nu vede însă motive să se implice în dosarul în care statul ar putea fi prejudiciat.

“Ca urmare a solicitării dumneavoastră înregistrată la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Serviciul Comunicare, Relaţii Publice şi Mass Media cu nr. 544208/2022, vă comunicăm că potrivit art.7 din Hotărârea Guvernului Nr. 520 din 24 iulie 2013 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, “În realizarea funcţiilor sale, Agenţia are, în principal , următoarele atribuţii:

Atribuţii generale:

Reprezintă statul în faţa instanţelor şi  a organelor de urmărire penală, ca subiect de drepturi şi obligaţii privind raporturile juridice fiscale şi vamale, precum şi orice alte raporturi juridice rezultate din activitatea Agenţiei, direct sau prin direcţiile generale regionale ale finanţelor publice, în baza mandatelor transmise; renunţarea la calea de atac, în litigiile care au legătură cu raporturiie juridice fiscale şi vamale, precum şi cu orice alte raporturi juridice rezultate din activitatea Agenţiei, se va face conform procedurii stabilite prin ordin al preşedintelui Agenţiei”.

Având în vedere dispoziţiile art. 20, alin. 2 din Codul de procedură penală, coroborate cu prevederile Cap. 3, art. 9, alin.  4 din Anexa la  Ordinul Preşedintelui ANAF nr. 1543 / 23.08.2022 privind Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al Agenţiei de Administrare Fiscală, în urma verificării evidenţelor nu a fost identificat un mandat de reprezentare a intereselor ANAF ca reprezentant legal al Statului Român şi nici înscrisuri referitoare la părţile dosarului penal, de altfel neregăsindu-se nici pe portalul instanţelor de judecată”, precizează ANAF, în răspunsul oficial transmis cotidianului național “România liberă”.

Tranzacție suspectă, pregătită

Cu toate că mama sa figurează în acte ca persoana ce deține cele mai multe părți în compania ce deține Rex Mamaia, Carmen Palade este cunoscută drept proprietarul imobilului de la malul Mării Negre, fiind și cea care, în trecut, a purtat negocieri cu omul de afaceri George Becali, interesat să achiziționeze “perla litoralului”.

BCR dosar Carmen Adamescu
Carmen Palade

“Latifundiarul din Pipera” a precizat, pentru “România liberă”, că Palade nu avea, la acea vreme, actele necesare pentru a vinde hotelul.

Acum, Carmen Palade vrea să vândă Rex Mamaia către compania isreaeliană Hagag Development Europe.

După cum a arătat “România liberă”, a fost deja înființată societatea Hagag Rex Mamaia SRL, cu sediul în Capitală, controlată de omul de controversatul om de afaceri israelian Ziv-Asher Tetelman, trimis în judecată de DIICOT, într-un dosar de fraudă financiară, alături de fostul președinte al Federației Române de Fotbal (FRF) Mircea Sandu.

Asher Tetelman a avut o relația cu Raluca Sandu.

Suspect este că, potrivit informațiilor cotidianului național “România liberă”, Palade pregătește vânzarea Rex Mamaia către Hagag, pentru doar 3 milioane de euro, la un preț mult sub cel al pieței, refuzând o ofertă de aproape patru ori mai mare din partea lui George Becali.

Tranzacția planificată de Carmen Palade are șanse crescute de reușită, după ce statul, prin Ministerul Culturii și, ulterior, prin Primăria Municipiului Constanța, a refuzat să-și exercite dreptul de preempțiune.

Hotelul Rex din stațiunea Mamaia are o amprentă la sol de circa 10.000 de metri pătrați.

Informații din piața imobiliară indică și o schimbare a destinației Rex Mamaia, după preluarea de către Hagag, odată cu renunțarea la dreptul de preempțiune din partea statului, așa cum se poate întâmpla și în cazul Palatului Știrbei.

Urmărește România Liberă pe  Facebook și Google News

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Europarlamentarul Ramona Strugariu va candida la funcția de primar în Cluj-Napoca

Eurodeputata Ramona Strugariu, copreşedinte REPER, şi-a lansat, sâmbătă, candidatura la funcţia de primar al municipiului Cluj-Napoca, conform agerpres.ro. "Am intrat în politică tocmai ca să...

Nicolae Ciucă comentează declarația lui Ciolacu. Premierul a susținut că Buzăul nu este în Moldova

La sediul Biroului Electoral Municipal, Nicolae Ciucă a fost întrebat despre comentariile premierului Marcel Ciolacu privind locația Buzăului și aluzia sa la un posibil...

O mașină a luat foc pe A1 București-Pitești

Un autoturism a luat foc sâmbătă la km 34 al A1 Bucureşti-Piteşti, pe sensul de mers spre capitală, informează ISU Giurgiu, potrivit agerpres.ro. "Conducătorul auto...
Ultima oră
Pe aceeași temă