17.8 C
București
miercuri, 29 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăEvadare de weekend în Bulgaria

Evadare de weekend în Bulgaria

Dacă aţi vizitat tot ce era de vizitat în ţară şi vreţi să vă petreceţi weekendul „prin vecini”, România Liberă vă propune două oraşe din Bulgaria unde puteţi ajunge uşor şi cu bani puţini.

Oraşul Ruse, situat la graniţa cu România, poate părea la o primă vedere plictisitor prin liniştea care domneşte chiar şi în zonele aglomerate, iar unele străzi s-ar putea să vă creeze o senzaţie de întoarcere în timp, dar este locul unde vă puteţi instala pentru un sfârşit de săptămână dedicat explorării unor vestigii impresionante.

În grădina orăşenească se află prima fântână arteziană din Bulgaria, realizată de sculptorul Vladimir Vladimirov în 1926. Cetatea romană Sexaghinta Pristase (Portul celor 60 de corăbii) se află la nord-vest de Ruse şi păstrează ruine din vremea împăratului Traian.  Se poate vizita în orice zi, mai puţin duminica, în intervalele 09.00-12.00 şi 13.00-17.30.

Muzeul naţional al transporturilor, din Parcul Tineretului, se află în clădirea primei gări feroviare – cea mai veche din ţară. Pe liniile din faţa gării sunt expuse locomotive şi vagoane vechi, printre care şi cele ale sultanului Abdul Azis şi ale regilor Ferdinand şi Boris.

Biserici rupestre, 
patrimoniu UNESCO

La 22 de kilometri sud-vest de Ruse, lângă comuna Ivanova, se află rezervaţia arheologică care adăposteşte bisericile rupestre. Complexul Ivanovo include o reţea de mici biserici, capele şi chilii săpate în stâncă, la 32 de metri deasupra apelor râului Roussenski Lom. Din 1979 figurează pe lista UNESCO pentru patrimoniul cultural mondial.

Când vă întoarceţi spre Ruse, căutaţi drumul către mănăstirea în stâncă „Sfântul Dumitru Basarbovski”. Este singura mănăstire în stâncă existentă în Bulgaria. Se întindea cândva pe toată valea râului Lom, până la Ivanovo. Viaţa monahală a început aici înainte de secolul al XII-lea. Astăzi vă va cuceri prin imaginea ei impunătoare şi neobişnuită.

Dacă sunteţi o persoană religioasă, vă veţi bucura să aflaţi că o parte din moaştele Cuviosului Dimitrie cel Nou sunt păstrate aici. Revenind la oraşul unde ne-am stabilit înaintea explorărilor, Ruse, distanţa dintre el şi Bucureşti este de doar 77 de kilometri, via Giurgiu, şi puteţi ajunge în mai puţin de două ore cu maşina.

Un hotel decent, de trei stele, vă costă 35-45 de euro pe noapte în cazul în care optaţi pentru o cameră dublă cu mic dejun inclus. Dacă veniţi din Constanţa, e mai bun drumul din ţară decât cel de la vecini, aşa că vă recomandăm să o luaţi prin Bucureşti şi mai apoi pe DN5 către Giurgiu.

Sighişoara de Bulgaria

Dacă vreţi aer curat şi v-aţi săturat de Valea Prahovei sau alte destinaţii domestice, oraşul medieval Veliko Tarnovo este cea mai la îndemână opţiune. Aflat la 180 kilometri de Bucureşti şi aproximativ 3 ore şi jumătate de mers cu maşina, în Veliko Tarnovo se poate ajunge tot trecând graniţa prin Giurgiu şi urmând apoi drumul E85.

Atât străzile înguste cât şi arhitectura caselor din zonele vechi s-ar putea să vă trimită cu gândul la Sighişoara. În plus, aveţi acces uşor la ruinele oraşului roman Nikopolis Ad Istrum, construit de împăratul Traian. Este localizat pe un drum lateral, lângă şoseaua ce leagă Ruse de Veliko Tarnovo.   

Sfaturi practice
  Înainte de a porni la drum e bine de ştiut că în Bulgaria vremea e comparabilă cu cea din ţară, preţurile sunt asemănătoare, serviciile din hoteluri şi restaurante ceva mai bune, oamenii amabili, dar fără prea multe cunoştinţe de limbă engleză, iar însemnele de pe stradă s-ar putea să vă pună în dificultate. O să întâmpinaţi ceva probleme atunci când veţi dori să vă orientaţi din cauza lipsei indicatoarelor sau a scrisului cu litere chirilice.

Cea mai ieftină şi eficientă modalitate de deplasare, pentru oraşele pe care vi le propunem, este cu maşina personală, caz în care trebuie să vă rezervaţi aproximativ 80 de lei pentru rovinietă şi taxa de pod. Aveţi nevoie de buletin şi actele maşinii, iar trecerea prin vamă se face destul de repede.

Trecuţi pe celălalt mal al Dunării, trebuie să fiţi atenţi când vă schimbaţi banii. Cursul BNR este de 2,19 RON pentru 1 LEVA. Puteţi plăti în unele locuri în lei, însă este foarte probabil să fiţi dezavantajaţi de 
cursul de schimb practicat de comercianţi. Aşa că mergeţi la o bancă sau la o casă de schimb valutar şi schimbaţi banii. În oraşele de la graniţă se schimbă din lei în leva, însă cu cât înaintaţi mai mult în Bulgaria, cu atât este mai probabil să puteţi schimba în leva doar euro sau dolari. În Bulgaria este interzisă folosirea detectoarelor de radar. Limita de viteză este de 50 km/h în oraşe şi 90 km/h în afara lor.

Alte destinaţii pentru un weekend prelungit

Bansko se află la 560 de kilometri de Bucureşti şi vă ia aproximativ 9 ore pentru a ajunge acolo. Aflată la poalele muntelui Pirin, staţiunea este perfectă pentru ski, dar începând cu luna decemebrie, pentru că încă nu sunt nici măcar urme de zăpadă. Aici aveţi posibilitatea să vă plimbaţi cu telegondola şi să vă relaxaţi cu bani puţini.

Agenţiile de turism au pachete de 4 nopţi de cazare la un hotel de trei stele, cu mic dejun inclus, la doar 40 de euro. Dacă vreţi şi transportul cu autocarul, mai adăugaţi aproximativ 100 de euro. Bansko se află în acest moment în topul preferinţelor pe principalele siteuri de rezervări din România.

Sofia, capitala Bulgariei, este la 387 de kilometri de Bucureşti. Aglomeraţia este comparabilă cu cea din marile oraşe româneşti, preţurile aproape la fel, iar opţiunile sunt limitate. Un weekend este în general suficient pentru a explora oraşul. Cazarea vă costă în jur de 35 de euro pe noapte într-o cameră dublă, la un hotel de trei stele, dacă plătiţi direct la recepţie.

Plătiţi doar 80-100 de euro pentru patru nopţi de cazare dacă vă faceţi rezervările din ţară printr-o agenţie.

Biserica Alexander Nevski, Palatul de Cultură, Bulevardul Vitosha, biserica rusească Sf. Nicolae şi moscheea Banya Bashi sunt câteva locuri pe care trebuie să le vedeţi. Dacă mergeţi cu maşina personală, căutaţi o parcare păzită, pentru că există altfel riscul să parcurgeţi drumul înapoi spre casă pe jos.

Cele mai citite

BEC anunță că statisticile privind prezenţa la vot în data de 9 iunie vor fi prezentate în timp real

Biroul Electoral Central(BEC) pentru alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2024 şi pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2024...

BEC anunță că statisticile privind prezenţa la vot în data de 9 iunie vor fi prezentate în timp real

Biroul Electoral Central(BEC) pentru alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2024 şi pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2024...

Generalul israelian Yair Golan este noul şef al Partidului Laburist din Israel

Fostul general Yair Golan a fost ales marţi în funcţia de şef al Partidului Laburist din Israel, în timp ce această formaţiune de stânga,...
Ultima oră
Pe aceeași temă