14.5 C
București
duminică, 12 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăEuro a atins un nou nivel maxim faţă de dolar

Euro a atins un nou nivel maxim faţă de dolar

Euro a urcat, marţi, la cel mai ridicat nivel din ultimele două luni faţă de dolar, după ce succesul unei emisiuni de titluri de Trezorerie a Greciei a atenuat temerile legate de criza datoriilor suverane din Europa, dar şi impactul retrogradării ratingului Portugaliei de către agenţia Moody’s. În plus, rezultatele bune raportate de companii americane importante au alimentat interesul investitorilor pentru plasamentele mai riscante.

După cum aminteşte Mediafax, dolarul a fost afectat pe de altă parte de majorarea surprinzătoare a deficitului comercial al Statelor Unite, în luna mai. Euro a atins un maxim al şedinţei de 1,2739 dolari pe unitate, ulterior fiind tranzacţionat în creştere cu 1,1%, la 1,2724 dolari pe unitate.

Iniţial, euro a coborât la 1,2522 dolari pe unitate, la cel mai redus nivel din ultima săptămână, după ce Moody’s a anunţat că a retrogradat ratingul Portugaliei cu două trepte, la nivelul “A1”. Moneda unică europeană şi-a revenit după ce Grecia a vândut titluri de Trezorerie pe termen de şase luni, în valoare de 1,625 miliarde euro, cu o dobândă sub aşteptări.

Cele mai citite

Daniel Nicodim, viceprimar Ploiești: Legea care a declarat 10 Mai ca Ziua Independenței Naționale a îndreptat o gravă mistificare istorică

Primăria municipiului Ploiești și Garnizoana Ploiești au organizat ceremoniile dedicate Zilei Independenței Naționale a României, care s-au desfășurat la Monumentul Vânătorilor, primul monument din...

Daniel Nicodim, viceprimar Ploiești: Legea care a declarat 10 Mai ca Ziua Independenței Naționale a îndreptat o gravă mistificare istorică

Primăria municipiului Ploiești și Garnizoana Ploiești au organizat ceremoniile dedicate Zilei Independenței Naționale a României, care s-au desfășurat la Monumentul Vânătorilor, primul monument din...

FCSB a primit medaliile și trofeul de campioană a României la fotbal. Gigi Becali preocupat de parcursul echipei în cupele europene

Finanţatorul echipei de fotbal FCSB, Gigi Becali, a afirmat, sâmbătă, după partida cu CFR Cluj, pierdută cu scorul de 0-1, la finalul căruia jucătorii...
Ultima oră
Pe aceeași temă