22.3 C
București
marți, 8 iulie 2025
AcasăInvestigații România LiberăElena Udrea vrea să facă un port pe Dunăre la Cetate

Elena Udrea vrea să facă un port pe Dunăre la Cetate

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, a declarat vineri pentru Agerpres că primeşte cu plăcere propunerea poetului Mircea Dinescu de a face un port pe Dunăre la Cetate. „Pe Dunăre se organizează croaziere de către companiile de turism din Austria şi Germania, croaziere care nu se opresc pe malul românesc pentru că nu au unde. Am fost anul trecut la Mircea Dinescu şi am constatat că este nevoie de mai multe porturi pe malul românesc al Dunării. Există doar un singur port, la Olteniţa, care anul acesta se află pe lista noastră de investiţii, dar vrem să facem în Oltenia, în partea dispre Cetate un nou port, pentru că aici există un potenţial turistic foarte mare legat de turismul religios şi cultural”, a spus Elena Udrea.

Potrivit ministrul Turismului, circuitul turistic ar cuprinde o croazieră pe Dunăre, un traseu cultural-religios în Oltenia, cu vechile biserici din care multe sunt pe lista monumentelor UNESCO, şi turism gastronomic la Cetate. Poetul Mircea Dinescu i-a solicitat joi ministrului Dezvoltării Regionale şi Turismului să sprijine iniţiativa construirii unui port pe Dunăre la Cetate.

Cele mai citite

Stelian Bujduveanu, primarul general interimar al Capitalei: Pistele de bicicletă din Masterplanul Velo vor trece la primăriile de sector

Municipalitatea este de acord ca pistele de bicicletă din Masterplanul Velo, aflat în prezent în dezbatere publică, să fie preluate de autoritățile locale, a...

Stelian Bujduveanu, primarul general interimar al Capitalei: Pistele de bicicletă din Masterplanul Velo vor trece la primăriile de sector

Municipalitatea este de acord ca pistele de bicicletă din Masterplanul Velo, aflat în prezent în dezbatere publică, să fie preluate de autoritățile locale, a...

Karoline Leavitt(Casa Albă): Încheierea războiului din Gaza este ‘prioritatea absolută’ a lui Donald Trump

Încheierea războiului din Gaza este 'prioritatea absolută' a lui Donald Trump, a afirmat Casa Albă luni, cu câteva ore înaintea unei întâlniri între președintele...
Ultima oră
Pe aceeași temă