1.1 C
București
vineri, 6 decembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăEconomia SUA a crescut mai mult decât se estima

Economia SUA a crescut mai mult decât se estima

Economia Statelor Unite ale Americii a crescu cu 3,9% în trimestrul al treilea, cu 0,4% peste creşterea raportată anterior, de de 3,5%. Datele revizuite ale Departamentului de Comerţ indică o creștere puternică a cererii interne şi a investiţiilor companiilor. 

În primele două trimestre ale anului, PIB-ul SUA a înregistrat o creştere medie anualizată de 4,2%, cea mai bună evoluţie la şase luni începând cu cea de a doua jumătate a anului 2003, transmite MarketWatch, citat de Mediafax.

Consumul intern, care contribuie cu aproape 70% la produsul intern brut, a crescut cu 2,2% în trimestrul al treilea, potrivit datelor revizuite publicate marţi de Departamentul pentru Comerţ al SUA. Cifrele iniţiale indicau un avans de 1,8% în perioada iulie-septembrie.

Investiţiile companiilor în echipamente au fost de asmenea revizuite în urcare, de la 7,2% raportat anterior la 10,7%.

Pe de altă parte, noile date arată că exporturile SUA au avansat cu doar 4,9% în trimestrul al treilea, mult sub creşterea de 7,2% estimată în octombrie de Departamentul pentru Comerţ, în timp ce declinul importurilor a fost revizuit la 0,7%, faţă de scăderea de 1,7% raportată iniţial.

Cele mai citite

Târgul cadourilor de designer NOËL revine în 14-15 decembrie la Unirea Shopping Center București

În perioada 14-15 decembrie 2024, NOËL – Târgul cadourilor de designer, ajuns la cea de-a 15-a ediție, își deschide porțile la Unirea Shopping Center, București. Evenimentul reunește peste...

Ruben Amorim pregătește o mutare spectaculoasă. Son Heung-Min, aproape de un transfer la Manchester United

Son Heung-Min, starul sud-coreean al lui Tottenham, ar putea deveni protagonistul uneia dintre cele mai surprinzătoare mutări din Premier League. Noul antrenor al lui...

Israel: Liderul opoziției îngrijorat de restrângerea libertății presei

Liderul opoziţiei israeliene, Yair Lapid, şi-a exprimat miercuri temerile cu privire la o serie de propuneri guvernamentale despre care crede că vor restrânge şi...
Ultima oră
Pe aceeași temă