16.1 C
București
joi, 23 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăDetinerea SIF Oltenia la Automobile Craiova, evaluata la 50 milioane euro

Detinerea SIF Oltenia la Automobile Craiova, evaluata la 50 milioane euro

Pachetul de 22% detinut de SIF Oltenia la Automobile Craiova, pentru care AVAS se afla in negocieri, a fost evaluat la circa 50 de milioane de euro. Optiunea ca Ford sa cumpere actiunile prin bursa este "ultima varianta" in opinia membrilor comisiei de privatizare. Statul isi asuma raspunderea privind datoriile de 750 de milioane de euro imputate Daewoo Craiova.
Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) a reluat recent negocierile cu actionarii minoritari de la Automobile Craiova SA (ACSA), societate aflata in proces de privatizare. Cel mai important actionar dupa stat (care detine pachetul majoritar de 72,4% din actiuni) este SIF Oltenia – care are in proprietate 22,06% din capitalul social al societatii craiovene. "SIF Oltenia doreste banii pe actiuni sau o alta compensare de la AVAS", a declarat Teodor Buzatu, membru in Consiliul de Administratie al societatii de investitii financiare.

Statul preia datoriile Daewoo
Cu toate acestea, ministrul delegat pentru relatia cu Parlamentul, Mihai Voicu, membru in comisia de privatizare, ne-a declarat ca problema micilor actionari este inca in discutie la ora actuala. "Teodor Atanasiu, presedintele AVAS, a fost delegat de comisie sa negocieze cu actionarii minoritari de la ACSA. Mai multe nu va pot spune la aceasta ora, decat ca nu s-a luat o decizie. Compania FORD vrea sa preia un pachet cat mai mare de actiuni. Varianta ca SIF Oltenia sa vanda actiunile prin bursa este ultima solutie. Prioritar este ca AVAS sa le ofere investitorilor americani un pachet cat mai mare de actiuni", a declarat Mihai Voicu. Ministrul a spus ca in proportie de 80% detaliile contractului de privatizare sunt lamurite, actul de vanzare urmand sa fie finalizat "in cateva zile". In ce priveste problema spinoasa a datoriilor de 750 de milioane de euro pe care ANAF le imputa DWAR, Voicu a spus: "FORD vrea sa preia o companie curata. In consecinta, in contract sunt prevazute clauze de siguranta in acest sens". Cu alte cuvinte, statul preia datoriile in cazul in care DWAR pierde procesul cu ANAF aflat pe rol. Interesant este cum va fi rezolvata problema micilor actionari. "SIF Oltenia va cere pe actiuni cu 20% mai mult fata de oferta FORD, pentru ca pe noi ne intereseaza banii, nu avem clauze sociale de negociat", afirma recent Dinel Staicu, presedintele SIF Oltenia. Apropiatii lui Staicu sustin ca acesta nu va fi de acord sa cedeze pachetul de actiuni sub pretul de piata. SIF Oltenia detine la ACSA 4,179 milioane de actiuni. La un pret mediu de 35 de lei pe actiune, titlurile valoreaza la ora actuala pe piata 48,7 milioane de euro, in timp ce micii actionari detin 5,45% din titluri, cu o valoare de piata de peste 16 milioane de euro.

Cele mai citite

Atalanta Bergamo a învins-o pe Bayer Leverkusen cu scorul de 3-0 (2-0) în finala Europa League

Atalanta Bergamo a cucerit trofeul Europa League la fotbal, după ce a învins-o pe Bayer Leverkusen cu scorul de 3-0 (2-0), miercuri seara, pe...

SUA vor lua măsuri după ce Georgia a adoptat legea controversată privind “influenţa străină”

Statele Unite(SUA) examinează "măsuri" de retorsiune după ce Georgia a votat o lege controversată privind "influenţa străină", a afirmat miercuri şeful diplomaţiei americane, Antony...

Guvernul are nou proces la Curtea de arbitraj de la Washington. Bulgarii de la Euroins cer despăgubiri de 500 milioane de euro

Eurohold Bulgaria AD (Eurohold) și Euroins Insurance Group AD (EIG) au depus oficial o Cerere de Arbitraj împotriva Guvernului României, la Centrul Internațional de Soluționare a...
Ultima oră
Pe aceeași temă