10.4 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăDe la primarul Capitalei pentru primarul Sectorului 3: Zece mii de lei...

De la primarul Capitalei pentru primarul Sectorului 3: Zece mii de lei amendă pe motiv că repară trotuarul

Poliția Locală a Municipiului București, care este o instituție subordonată Primăriei Capitalei, ne-a confirmat informațiile deja prezentate de ziarul “România Liberă”, cu privire la amenda pe care a primit-o primarul Sectorului 3.

Se confirmă, așadar, faptul că Primăria Sectorului 3 a fost sancționată contravențional cu o amendă de 10.000 de lei. Motivația acestei amenzi a fost aceea că Primăria Sectorului 3 “a executat lucrări fără a deține autorizație de construire”.

Primarul Sectorului 3, Robert Sorin Negoiță, a declarat deja că instituția pe care o conduce a contestat amenda.

“România Liberă” subliniază că lucrarea de reparare a trotuarelor din Piața Unirii, inclusiv cele din jurul Magazinului Unirea, era necesară atât pentru siguranța cetățenilor cât și pentru restabilirea unui aspect civilizat al zonei. Zona Unirii este una dintre cele mai aglomerate din Capitală. Potrivit datelor Metrorex, obținute de “România liberă”, în medie, prin intrările în cele două stații de metrou din Piața Unirii trec zilnic aproape 16.000 de persoane.

“Cu privire la solicitarea dvs., vă comunicăm faptul că în zona Piața Unirii / Magazinul Unirea, Primăria Sectorului 3 a executat lucrări fără a deține autorizație de construire. Astfel, în baza art. 26, alin. 1, lit. a, din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Direcția Generală de Poliție Locală și Control a Municipiului București a sanționat contravențional Primăria Sectorului 3 cu amendă în valoare de 10.000 de lei. Totodată, prin procesul verbal de constatare și sancționare, polițiștii locali ai D.G.P.L.C.M.B.  au dispus oprirea lucrărilor, desființarea lucrărilor executate nelegal și aducerea terenului la starea inițială”, ne-a transmis Direcția Generală de Poliție Locală și Control, din cadrul Primăriei Municipiului București.

Pe de altă parte, aceeași structură din cadrul PMB ne prezintă o statistică privind faptele penale sau contravenționale constatate, în acea zonă, de polițiștii locali. În mod ciudat, fapta privind executarea de lucrări “fără a deține autorizație de construire”, faptă pentru care Primăria Sectorului 3 a fost amendată, nu apare în lista faptelor constatate de polițiștii locali de la Capitală. Iată răspunsul pe care “România Liberă” l-a primit la acest punct:

“În perioada 2022 – 2023, în zona Magazinului Unirea, Direcția Generală de Poliție Locală și Control a Municipiului București a înregistrat 106 sesizări, privind aspecte de încălcare a legii, astfel:

– practicarea comerțului stradal ambulant neautorizat – 31 fapte;

– tulburarea fără drept a liniștii publice – 2 fapte;

– apelarea în mod repetat la mila publicului – 32 fapte;

– oprirea /staționarea neregulamentară a autovehiculelor – 41 fapte.

(…)

. În perioada 2022 – 2023, polițiștii locali din cadrul D.G.P.L.C.M.B. au aplicat 141 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială prevăzute de Legea 61/1991 sau pentru încălcarea unor hotărâri ale Consiliului General – H.C.G.M.B. 118/2004 – privind comerțul ambulant pe principalele rețele stradale, H.C.G.M.B. 120/2010 privind normele de salubrizare ale municipiului București, H.C.G.M.B. 114/2004 privind interzicerea circulației autovehiculelor în parcurile și grădinile publice”.

După cum se vede, fapta (contravenția) pentru care a fost amendată Primăria Sectorului 3 nu apare pe această listă.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Răzvan Burleanu, anunț de ultimă oră despre contractul selecționerului Edward Iordănescu

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, dezminte zvonurile conform cărora negocierile cu Edward Iordănescu ar fi intrat în impas și consideră că actualul...

Apple va organiza un eveniment în luna mai a anului 2024. Ce pregătește compania

Apple va organiza un eveniment pe 7 mai, a anunțat marți compania, în contextul în care există informații potrivit cărora luna viitoare va lansa...
00:01:23

Qatar ripostează împotriva „minciunilor” israeliene

Doha, Qatar – Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe din Qatar, Majed Mohammed al-Ansari, a criticat membrii oficialității israeliene, inclusiv miniștri din guvernul...
Ultima oră
Pe aceeași temă