12.4 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăDe ce va sări inflaţia la 4% în 2014

De ce va sări inflaţia la 4% în 2014

La sfârşitul anului trecut, inflaţia românească a devenit “europeană”. Creşterea de numai 1,5% a preţurilor se datorează în principal reducerii TVA la pâine şi produse de panificaţie şi mai puţin anului agricol excepţional. Citiţi mai jos ce va impulsiona inflaţia în acest an.

 

Prima explicaţie care ne vine în minte când ne gândim la inflaţia de numai 1,5% între decembrie 2013 şi decembrie 2012 este anul agricol excepţional. Ei bine, nu e chiar aşa. Preţurile mărfurilor alimentare au scăzut cu 1,8% fapt ce a diminuat influenţa scumpirilor la servicii (3,4%) şi a mărfurilor nealimentare (3,6%)- ponderea alimentelor fiind de 37,7% în coşul inflaţiei. Cum de a fost posibil să avem însă o scădere a preţurilor la alimente în condiţiile în care produsele din carne s-au scumpit cu 1,7%, lactatele cu 2,2% iar legumele cu 3%? Explicaţia ţine de diferitele ponderi ale acestor alimente; chiar dacă ponderea alimentelor care au avut preţuri în creştere este aproximativ egală cu cea a alimentelor care s-au ieftinit, amplitudinea a fost mai mare în cel din urmă caz.

Ce s-a ieftinit cel mai mult în 2013 şi de ce? Surpriză, ieftinirile date de anul agricol bun au ponderi minore în coşul inflaţiei deoarece făina şi mălaiul reprezintă doar 0,5% împreună, uleiul 1,3%, zahărul 0,8%, etc. Păinea s-a ieftinit însă cu 10,1% (pondere de 6,7% în inflaţie) iar produsele din panificaţie, evidenţiate diferit cu 8,6% (pondere de aproape 8%). Ieftinirile au venit însă în acest caz din scăderea TVA la pâine de la 24% la 9%, anul agricol bun nu are decât un merit colateral. Una peste alta, doar din TVA-ul redus la pâine şi produse din panificaţie inflaţia a scăzut cu 1,3%, ceea ce înseamnă că fără măsuri fiscale am fi avut o inflaţie de aproape 3% (2,8% mai exact) în 2013. Ieftinirea pâinii a ajutat indirect debitorii în lei, având în vedere că am asistat la tăieri ale dobânzii de politică monetară şi reduceri ale nivelului Robor.

Cum va sări inflaţia peste cal în 2014

În acest an avem scumpiri ale utilităţilor în calendar, majorări ale preţului combustibililor, efect de baza pentru inflaţie. Să presupunem că avem un an agricol mediu, nici o măsură fiscală similară reducerii TVA la pâine iar preţurile mărfurilor nealimentare şi al serviciilor avansează în acelaşi ritm ca în 2013. În acest caz, inflaţia va fi de aproximativ 3%, pentru că nu mai am scăderile la pâine (pâinea şi produsele de panificaţie au pondere de aproximativ 4% în coşul inflaţiei.

Vestea proastă este că vom avea scumpiri suplimentare. Efectul majorării accizelor la combustibili şi noul nod de raportare la inflaţie în calculul acestora au fost aproximate cu o majorare de 5% a preţurilor. Având în vedere că se aplică din aprilie şi că avem o pondere de 8% a combustibililor în inflaţie rezultă o creştere de 0,4% a indicelui preţurilor de consum. Utilităţile se vor scumpi la rândul lor, conform calendarului de eliminarea a preţurilor subvenţionate (gazele cu 10%, ponderea energiei electrice pentru consumatorii casnici achiziţionate din piaţa concurenţială va urca de la 10 la 30%, etc).

Să nu uităm de efectele “taxei pe stălp” (furnizorii vor încerca să transfere o parte din taxă în tarife) şi de scumpirea gigacaloriei în oraşele unde preţurile erau încă subvenţionate. Am aproximat la 5% impulsul suplimentar al preţurilor în aceste cazuri faţă de 2013 iar cum energia electrică, gazelle şi energia termică au o pondere de aproape 10% în inflaţie, rezultă încă un supliment de 0,5%. Trăgând linie, am ajuns la o inflaţie suplimentară de aproape 4% în 2014. Ne întrebăm ce va face BNR în acest caz: va urca la loc dobânda de politică monetară, va cere băncilor să restituie rezervele eliberate recent?

Ponderi produse şi servicii în inflaţie:

-pâine: 6%

-produse de panificaţie: 7,7%

-carne, preparate şi conserve: 8,4%

-lactate: 5,4%

-băuturi alcoolice: 3,2%

-ţigări: 6%

-îmbrăcăminte şi încălţăminte: 5,9%

-combustibili: 8%

-igienă, cosmetice: 6,8%

-energie electrică, gaze, energie termică: 9,9%

-apă, canal, salubritate: 2,2%

-poştă, telecomunicaţii: 6,5%

Cele mai citite

Două locuințe din localitatea Voroneț au fost cuprinse de flăcări

Un incendiu a afectat, sâmbătă, în ajunul Paştelui, două locuinţe din localitatea Voroneţ, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava, potrivit...

Spania, ţara din UE cu cea mai mare speranţă de viaţă. Ce loc ocupă România

Datele furnizate de Eurostat, agenția comunitară de statistică, arată că Spania se situează în fruntea Uniunii Europene în ceea ce privește speranța de viață,...

Violență politică în Germania: un eurodeputat social-democrat a fost grav rănit de persoane necunoscute

Un eurodeputat al Partidului Social Democrat (SPD), aflat la putere în Germania, a fost grav rănit de necunoscuţi în timp ce lipea afişe electorale,...
Ultima oră
Pe aceeași temă