29.8 C
București
vineri, 17 iulie 2026
AcasăInvestigații România LiberăCum vor fi vândute cele 733 vile de protocol în 2012

Cum vor fi vândute cele 733 vile de protocol în 2012

Este bătut în cuie. Ieri Guvernul a aprobat vânzarea a trei sferturi din cele 1.100 case de protocol, cât mai deţine RAPPS-ul (Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat), prin licitaţie publică. Scopul este de a strânge noi bani la buget.

 „Orice persoană interesată poate cumpăra aceste imobile,  mai puţin cele care au datorii la data înscrierii la licitaţie faţă de RAPPS şi care totodată au litigii cu RAPPS-ul„, a declarat secretarul general al Guvernului Daniela Andreescu. La licitaţii se pot înscrie şi demnitarii care locuiesc acum în aceste vile.

Licitaţiile vor fi cu strigare şi se vor face transparent, în prezenţa presei, promite premierul Emil Boc.

Preţul de pornire va fi stabilit în urma unui raport de evaluare, de către experţi autorizaţi ai  Asociaţiei Naţionale a Evaluatorilor din România (ANEVAR). Dacă însă acest preţ va fi mai mic decât valoarea de inventar a imobilelor, se va lua în calcul valoarea de inventar, atunci când se va afişa preţul de pornire.

 Atenţie la contractele de închiriere!

Cei interesaţi de una din cele 733 proprietăţi trebuie să ştie că nu vor intra automat în casă, dacă vor câştiga licitaţia. Conform noii ordonanţe de urgenţă aprobate ieri, care stabileşte procedura de valorificare a imobilelor, „în momentul în care, însă, are loc o astfel de vânzare de imobil, cei care stau în momentul respectiv şi sunt alţii decât cei care câştigă licitaţia, urmează să rămână în respectivul imobil până la momentul la care se epuizează durata contactului pentru le-a fost atribuită respectiva locuinţă. După care urmează proprietarul de drept să îşi intre în drepturi„, a precizat Daniela Andreescu.

În trecut, au existat nenumărate suspiciuni privind vânzarea unor case şi terenuri din proprietatea statului, deţinute de RAPPS. 

Cele mai citite

Numărul deceselor din regiunea Paris s-a dublat în timpul valului de caniculă din iunie, anunță autoritățile sanitare

Rata deceselor înregistrate în regiunea Parisului în timpul valului de caniculă record din luna iunie a fost de peste două ori mai mare decât...

Kremlinul respinge acuzațiile SUA privind presupuse ingerințe electorale

Kremlinul a respins vineri, în termeni categorici, concluziile serviciilor de informații americane potrivit cărora Rusia ar fi încercat să influențeze alegerile din Statele Unite,...

România și-a aflat programul din Final Four! Când se joacă semifinala cu Danemarca

Federația Română de Handbal a anunțat programul Final Four-ului EHF Euro Cup, competiție care va avea loc la București, în perioada 26-27 septembrie.Federația Română...
Ultima oră
Pe aceeași temă