11 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăCum ne vedem noi şi cum ne văd străinii

Cum ne vedem noi şi cum ne văd străinii

Deşi, în ultimii ani, s-au cheltuit din bani publici sute de milioane de euro pentru promovarea imaginii României în străinătate, turiştii care vin aici sunt sfătuiţi de propriile autorităţi să se păzească de rabie, hepatită sau să se vaccineze împotriva febrei tifoide.

În vara acestui an, Autoritatea Naţională pentru Turism a venit cu o nouă idee de a cheltui fără folos banii cetăţenilor – o campanie de promovare în staţiile de metrou şi pe panourile publicitare stradale în oraşele din Germania, Rusia, Franţa, Austria, Italia şi Spania.

Reprezentanţii turismului românesc funcţionează pe principiul ”reclama, sufletul comerţului”, ignorând faptul că, pe lângă drumurile cârpite, furturile din buzunare sau supratarifele la cazare, altele sunt cauzele care-i îndepăretează pe călători de atracţiile româneşti intrate în patrimonial mondial.

Hepatita A, hepatita B, rabia, tetanosul, encefalita şi febra tifoidă sunt doar câteva boli pe care ministerele sănătăţii din lume le menţionează, în agenda de sfaturi şi recomandări, pentru turiştii care vor să se aventureze în regiunile montane pitoreşţi, castelele medievale şi mănăstirile cu picturi exterioare din România.

SUA: Turiştii pot lua hepatită A indiferent de locul unde se cazează în România

Astfel, pentru cetăţenii Statelor Unite care vor să viziteze România, Centrul pentru Combaterea şi Prevenirea Bolilor din Atlanta (CDC) recomandă vaccinare împotriva hepatitei şi a rabiei, aceste boli prezentând un risc mare de a fi contractate în ţara est-europeană.

”Cetăţenii care vor să călătorească în România ar trebui să se vaccineze împotriva hepatitei A, boala putând fi luată din apă sau mâncare contaminate, indiferent unde luaţi masa sau unde vă cazaţi”, scrie pe site-ul CDC din SUA.

De asemenea, americanii susţin că vizitatorii României ar trebui să se vaccineze şi împotriva hepatitei B, pe care o pot lua fie prin contact sexual, fie prin proceduri medicale. Mai mult, americanii sunt atenţionaţi să evite să se tatueze sau să îşi facă pierceuri în România.

”Călătorii care se vor implica în activităţi în aer liber sau în zone în care ar putea intra în contact cu animale (precum o călătorie aventuroasă sau vizitarea peşterilor), persoanele care lucrează cu animale (precum medicii veterinari sau cercetărorii) şi persoanele care fac vizite lungi sau se mută în România ar trebui să se vaccineze împotriva rabiei”, se mai arată pe site-ul CDC.

Totodată, americanii sunt avertizaţi că România este ţara unde gândacii, ţânţarii şi muştele sunt purtătoare de boli împotriva cărora nu se pot imuniza prin medicamente sau vaccin.

Marea Britanie: Călătorii ar trebui să se imunizeze împotriva febrei tifoide

În ţările din Europa, turiştii îşi pot înlocui asigurarea medicală cu cardul european de asigurări sociale de sănătate, un documentul gratuit care conferă titularului asigurat dreptul la prestaţii medicale devenite necesare în timpul şederii temporare pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene.

În acest sens, prima recomandare de pe site-ul guvernului britanic este ca turiştii din Marea Britanie care vor să viziteze România să îşi facă acel card de asigurări sociale de sănătate.

O altă avertizare de pe platforma online a guvernului londonez este faptul că, în 2012, Institutul Naţional ”Cantacuzino” a raportat mai multe cazuri de infectare cu virusul West Nile la cetăţenii români.

Cu toate acestea însă, Sistemul Naţional de Sănătate din Regatul Unit le recomandă britanicilor să se vaccineze împotriva hepatitei A, B, dar şi împotriva rabiei, asemănător cu recomandările emise de instituţiile sanitare din SUA. Pe lângă acestea, călătorii britanici ar trebui să se vaccineze şi împotriva tetanosului, a encefalitei şi a febrei tifoide, se notează pe site-ul Sistemul Naţional de Sănătate.

Japonia: România este la mare distanţă de ţările dezvoltate

Ministerul de Externe al Japoniei are un discurs de avertizare foarte lung şi exemplificat, pentru a-şi ţine cetăţenii departe de România – de la furturile din aeroporturi, la hărţuirile stradale şi la ”posibilitatea de a fi implicat într-un accident de maşină chiar dacă nu sunteţi într-un autoturism”.

Oficialii îşi avertizeză cetăţenii că România este o ţara care nu beneficiază de tehnica sanitară şi pregătirea medicală din vest şi că turiştii pot lua diverse boli, de la boala Lyme la encelafită.

”Din punct de vedere igienic, vă rugăm să reţineţi următoarele:

1. conducte de alimentare cu apă sunt în râuri, apa de la robinet fiind deseori tulbure. Recomandăm consumarea de apă minerală sau apă comercializată în magazine

2. intoxicaţii alimentare sunt frecvente, mai ales în timpul verii

3. câinii vagabonzi sunt putători de boli – România este o ţară cu risc mare la infectia cu rabie, virusul rabiei a fost detectat la câinii şi la animalele sălbatice, cum ar fi pisicile sau vulpile. Staţi departe de animale, nu le atingeţi şi nu le hrăniţi”, se arată pe site-ul Minsterului de Externe al Japoniei.

Totodată, Ministerul anunţă că turiştii ar putea fi vulnerabili şi la encefalită, din cauza muşcăturilor de animale, dar şi la infecţia H5N1, respectiv virusul gripei aviare.

Franţa: România are foarte mulţi urşi, iar turiştii sunt adesea răniţi

Nici Ministerul Sănătăţii din Franţa nu omite să-şi avertizeze turiştii să se vaccineze împotriva rabiei, în cazul în care decid să călătorească în România.

”În Bucuresti există mulţi câini fără stăpân, al căror comportament poate fi uneori agresiv. Dacă sunteţi muşcat, mergeţi la cel mai apropiat spital şi solicitaţi un vaccin antirabic, în cazul în care nu v-aţi imunizat înainte”,  se arată pe site-ul Ministerului Sănătăţii din Franţa.

De asemenea, ministerul atrage atenţia asupra faptul că România este o ţară cu multe păsări migratoare, iar turiştii pot lua gripa aviară, astfel că trebuie să evite fermele sau locurile publice în care se adună porumbei.

Mai mult, francezilor li se spune România are foarte mulţi urşi şi ar fi potrivit să evite plimbările prin păduri, pentru că mulţi turiştii au fost răniţi sau ucişi de aceste animale sălbatice.

Irlanda: În cele mai multe oraşe din România sunt maidanezi infectaţi cu rabie

Problema câinilor fără stăpân a ajuns nu numai în discuţiile din Parlamentul European, dar şi pe masa ministerelor de Sănătate şi Afaceri Externe, fiindcă rabia, care se transmite prin saliva animalelor, este a treia cea mai contagioasă boală din lume, după ebola şi antrax.

”În cele mai multe oraşe din România există un număr semnificativ de câini maidanezi. Chiar dacă mulţi nu reprezintă un pericol, este de preferat a se evita contactul cu ei. Unii pot fi infectaţi cu rabie şi pot deveni agresivi, mai ales pe perioada iernii. Cartierele mărginaşe din jurul oraşelor mari, zonele industriale şi cele în construcţie sunt locurile cu cei mai mulţi maidanezi. În cazul în care sunteţi muşcat de un câine fără stăpân, căutaţi cel mai apropiat spital”, se anunţă pe site-ul Departamentului de Afaceri Externe al Irlandei.

Ce spun autorităţile din România despre avertizările de boli infecţioase

Preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism, Lucia Morariu, a declarat pentru RL că astfel de mesaje emise de Ministerele de Externe şi de Sănătate afectează circulaţia turistică din respectivele ţări spre România.

”în primul rând, cred ca MAE, prin ambasade, ar trebui să clarifice veridicitatea informaţiilor şi să ia atitudine în cazul în care consideră că informaţiile sunt exagerate. Personal mi se pare exagerată avertizarea că turiştii pot lua rabie în România, hotelurile din România de 3, 4, 5 stele sunt curate, există organisme specializate de control sanitar care le verifică şi nu am auzit, cel puţin eu, să fi fost un număr semnificativ de turişti care să fi păţit aşa ceva în ultima perioadă. Exagerate mi se par şi avertizările legate de hepatită şi encefalită dar, la fel, MAE ar trebui saă verifice datele statistice şi informaţiile pe care se bazează autorităţile din alte ţări când exprimă asemenea avertismente”, a declarat Lucia Morariu.

Referitor la situaţia câinilor maidanezi, preşedintele ANAT a susţinut că o parte dintre ţări au dreptate şi că România trebuie să ia măsuri drastice pentru a rezolva această problemă

”O situaţie asemănătoare întălneşti şi în unele staţiuni de pe Litoral, dar nu întâlneşti aşa ceva în oraşe precum Cluj Napoca sau Timişoara sau în staţiuni precum Sovata. Şi sunt sigură că sunt zone şi localităţi din România în care gospodarii locali au avut grijă de problema maidanezilor şi populaţia a înţeles mai bine că iubim animalele, dar trebuie să ne şi asumăm responsabilitatea acestora. E, până la urmă, o problemă de civilizaţie! Fiind mai familiarizată cu problema câinilor maidanezi, care afectează demult turismul în staţiuni, mai ales în cele din sudul Litoralului, ştiu că autorităţile locale au pus mereu problema faptului că nu au resursa financiară pentru a rezolva problema câinilor, în acord cu legea. Se spune că îi costă mult per câine procedură de internare într-un adăpost specializat şi toate cele necesare ulterior. Aici cred că Guvernul ar putea iniţia un Program Naţional de rezolvare a problemei câinilor comunitari, în parteneriat cu ONG-urile specializate şi reprezentative- care pot acţiona ca observator, Program prin care să aloce, în condiţii bine stabilite şi cu termene clare de implementare, sume destinate autorităţilor locale din municipii şi zone turistice, în acest scop”, a mai spus Morariu.

România, ţara cu cele mai vechi rămăşite ale omului şi turismului modern

Rabia a apărut în jurul anului 1885, iar la acea vreme omenirea s-a văzut nimicită de o boală cumplită, al cărei virus ataca sistemul nervos şi ducea la apariţia dificultăţilor de înghiţire, a fobiilor inexplicabile, a furiei şi a ostilităţii, a halucinaţiilor şi comportamentelor incontrolabile. În prezent, România se prăpădeşte de aceeaşi boală, al cărei virus atacă nu numai persoanele muscate de maidanezi, dar şi turismul national.

Astfel, deşi în România există singurul papirus întreg din Europa, dar şi cele mai  vechi rămăşiţe ale omului modern, turiştii nu se înghesuie să petreacă nici măcar o săptămână pe plaiurile mioritice, dovadă stând statisticiile INS potrivit cărora, în prima jumătate a anului, mai puţin de 20% din total au fost turişti străini.

Cele mai citite

VIDEO. Protestele studențești de susținere a Palestinei se intensifică în universități mari din întreaga lume

Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Fâşia Gaza continuă în întreaga lume: pornind de la campusurile americane şi fiind uneori ţintă a represiunii poliţieneşti, a...

VIDEO. Protestele studențești de susținere a Palestinei se intensifică în universități mari din întreaga lume

Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Fâşia Gaza continuă în întreaga lume: pornind de la campusurile americane şi fiind uneori ţintă a represiunii poliţieneşti, a...

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...
Ultima oră
Pe aceeași temă