10.8 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăCum îmi aleg cea mai bună asigurare de locuinţă

Cum îmi aleg cea mai bună asigurare de locuinţă

Dacă tot suntem obligaţi să ne asigurăm casa, măcar să o facem cu cap. România liberă vă prezintă cele mai importante criterii care trebuie luate în calcul la alegerea unei poliţe de asigurare a locuinţei.

 

După introducerea legii privind obligativitatea asigurării locuinţei, acest tip de poliţă a revenit în prim-plan. După primele şase luni ale anului, companiile de asigurări aveau peste 5 milioane de poliţe în portofoliu, adică mai mult decât în toţi  anii de după 2004. Statul ne obligă însă să ne asigurăm doar pentru trei riscuri catastrofice, adică inundaţii, alunecări de teren şi cutremure. Asigurarea completă a locuinţei este însă un produs cu mult mai complex, care include uneori mai multe zeci de riscuri asigurate. Totuşi, la bază sunt patru categorii mari de riscuri care nu ar trebui să lipsească din nici o poliţă. Astfel, asigurarea ar trebui să acopere, în primul rând, riscurile ataşate clădirii din care face parte locuinţa. În al doilea rând, ar trebui asigurate bunurile din locuinţă, opţiune pe care asigurarea obligatorie şi „clonele” apărute în piaţă nu o oferă.

 

Asigurări complete

Un al treilea risc important este asigurarea pentru eventualele accidente suferite de membrii familiei în interiorul locuinţei asigurate. Nu în ultimul rând, este importantă şi componenta de răspundere civilă faţă de terţi. În acest caz, un exemplu concludent îl constituie eventualele pagube provocate vecinilor de o banală inundaţie. Aceste patru categorii mari de riscuri pot fi combinate în orice fel, în funcţie de nevoile şi disponibilităţile financiare ale clientului, însă este bine ca poliţa să le cuprindă pe toate patru. Un criteriu important în alegerea unei poliţe de locuinţă este notorietatea şi stabilitatea companiei care o emite. Orice companie din România poate fi verificată pe site-ul oficial al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor. În plus, trebuie citit cu atenţie contractul de asigurare şi, mai ales, clauzele speciale din capitolul „excluderi”. Aici pot apărea, şi chiar apar, destule surprize care devin neplăcute în cazul producerii riscului asigurat. Decizia trebuie să ţină cont, evident, şi de preţ, dar neomiţând celelalte caracteristici enumerate mai sus.

Preţul contează

Luând în considerare şi criteriile pe care le-am enumerat, am încercat să întocmim un top în funcţie de preţ. Poliţele luate de noi în considerare acoperă toate cele patru categorii de riscuri esenţiale. Am realizat un calcul pentru un apartament de două camere în valoare de 60.000 de euro, din Bucureşti, situat într-un bloc construit în 1990. Valoarea bunurilor din apartamentul nostru virtual este de 5.000 de euro. Din perspectiva preţului, pe primul loc  se clasează Astra, care, pentru 60 de euro, asigură clădirea şi apartamentul şi oferă ca bonus asigurarea bunurilor şi asigurarea de răspundere. În top se află şi Generali, cu un cost al poliţei de 131 de euro. Urmează plutonul companiilor care oferă o serie de asigurări suplimentare.

Sfaturi utile

Cum arătam mai sus, contractele de asigurare au şi excluderi. Aceste clauze speciale arată  situaţiile în care asigurătorul nu va plăti dauna. Prevederile sunt absolute normale şi ele există în contractele de asigurare de oriunde din lume. Asigurătorul nu îşi poate asuma orice fel de riscuri, atât timp cât nu le controlează măcar indirect. Legea nici nu permite astfel de atitudini.  De aceea, este bine să vă feriţi, de exemplu, de poliţele care spun că nu asigură locuinţe situate în zone inundabile. Atenţie la tipul asigurării, pentru că dacă este o „asigurare proporţională” nu veţi primi toţi banii. Înainte de a încheia poliţa, asiguraţi-vă că locuinţa este într-o stare foarte bună. Dacă blocul are crăpături, de exemplu, riscaţi să nu primiţi banii de la asigurător.  

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă

1 COMENTARIU