15 C
București
duminică, 12 mai 2024

Cu socrii aproape

Varianta. O posibilitate pentru cei care vor o locuinta este data de achizitionarea acesteia in comun cu toata familia.

Daca nu dispuneti de bani pentru a cumpara o casa sau pentru a sustine un credit imobiliar si nu va incadrati nici in Programul "Prima Casa", dar aveti niste bani pusi deoparte, s-ar putea sa existe o varianta si pentru dumneavoastra. Va puteti achizitiona o casa, eventual cu un etaj, undeva la iesirea din oras, la care sa contribuie cu bani si parintii, si socrii dumneavoastra. Intr-o astfel de casa, spun specialistii, se pot face usor trei apartamente in care sa locuiasca trei familii.
Adrian Mugure (29 de ani) s-a mutat in Capitala de doi ani. Deocamdata, sta cu chirie, impreuna cu nevasta, insa intentioneaza sa isi aduca bunicul de la Iasi in Bucuresti. "Bunicul meu va vinde apartamentul cu doua camere din Iasi, iar parintii sotiei mele vor renunta la o locuinta cu trei camere, tot din Iasi. Mai avem si niste bani stransi si poate facem si un credit de nevoi personale, pe care sa-l acoperim rapid. Sunt foarte bucuros ca am gasit solutia asta. De altfel, este si singura", spune el.

Bazandu-se pe dorinta oamenilor de a sta impreuna cu familia sau foarte aproape de aceasta, a aparut si ideea unui nou concept pe piata romaneasca, des intalnit in tari precum Germania sau Italia. Este vorba despre proiectul Odyseea Residential. Concret, potrivit Cristinei Radulescu, PR manager al complexului, "dezvoltatorul a lansat un pachet unic de care sa beneficieze toate acele familii care imbratiseaza ideea de a avea un mix intre placerea de a locui impreuna sau foarte aproape unii de altii si un spatiu elegant urban".
Ansamblul este localizat pe Bulevardul Gheorghe Ionescu Sisesti, sector 1, Bucuresti si insumeaza sase blocuri. Apartamentele sunt cu una, doua (83-107 mp), trei (83-149 mp) sau patru camere (190-194 mp). In incinta complexului, locatarii vor beneficia de locuri de joaca pentru copii, sala de fitness si parcari.

Cum se procedeaza
Dezvoltatorul ofera finantare de pana la 100% din valoarea locuintei dorite, iar clientul are la dipozitie doua modalitati de plata: 5.000 de euro ± TVA rezervare, 25% la semnarea antecontractului, iar diferenta la predarea apartamentului, sau 25% antecontract, 30% la finalizarea structurii, 30% la finalizarea fatadelor si 15% la predarea apartamentului. Preturile pornesc de la 1.350 de euro ± TVA/mp, dar in aceasta vara dezvoltatorul ofera o promotie de 1.100 de euro ± TVA/mp. Primele doua blocuri vor fi date in folosinta in aprilie 2010.

Clienti de top
Dumitru-Dorin Prunariu, primul roman care a zburat in spatiu, a optat pentru aceasta varianta. "Nu vom locui impreuna cu copiii, ci in apropierea lor. Eu si fiul cel mare am contractat apartamente la scari diferite, fiecare va avea gospodaria lui si organizarea lui de familie, dar vom fi suficient de aproape ca sa avem grija de nepoti cand parintii lor sunt la serviciu sau au seara program impreuna. Privind problema si invers, va veni vremea cand si eu, si sotia vom avea, poate, nevoie de ajutorul copiilor, iar acesta va putea fi acordat foarte operativ, despartindu-ne, fizic, doar doua scari de bloc", isi argumenteaza Dumitru-Dorin Prunariu optiunea.

Ideea va fi preluata
Este de asteptat ca, pe viitor, si alti dezvoltatori sa promoveze acest concept, acela de a locui foarte aproape de restul familiei. Oamenilor le place sentimentul de siguranta si confort oferit de faptul ca cei dragi locuiesc in imediata apropiere. Avantajele sunt de ambele parti, atat pentru cei tineri, cat si pentru parinti sau bunici, mai ales daca ofertantii vin si cu preturi bune atunci cand o familie achizitioneaza de la doua proprietati in sus.
Sursa: Adrian Eftimie, consultant imobiliar

Cele mai citite

Gorghiu, la ortopedie, cu întinderi la limbă și creier, după ce s-a jucat cu limba română

Ilustrație: Marian Avramescu Ministra Justiției, Alina Gorghiu, o ia pe urmele marelui actor Florin Piersic, fiind nevoită să treacă pe la ortopedie. Aceasta, după ce...

Prefect Prahova: Zona din jurul craterului de la Slănic dă semne de stabilizare

La fața locului încă se efectuează măsurători și expertize, iar din primele concluzii zona dă semne de stabilizare, afirmă prefectul județului Prahova, Emil Drăgănescu,...

SINDICATELE DIN CULTURĂ declară pe 18 Mai–NOAPTE ÎN MUZEELE DIN ROMÂNIA!

COMUNICAT DE PRESĂ SINDICATELE DIN DOMENIUL PROTECȚIEI PATRIMONIULUI CULTURAL NAȚIONAL asociate în cadrul Federației Naționale a Sindicatelor din Cultură și Mass-Media „CulturMedia” – CNS Cartel...
Ultima oră
Pe aceeași temă