12.4 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăCristian Preda propune un pact al partidelor pentru aderarea la Schengen

Cristian Preda propune un pact al partidelor pentru aderarea la Schengen

Eurodeputatul PDL Cristian Preda propune un pact al partidelor din România pentru aderarea la Spaţiul Schengen, care s-ar putea constitui într-un semnal politic pe plan extern că în interiorul clasei politice nu există diferende pe acest subiect, informează NewsIn.

Cristian Preda şi fostul ministru de Externe Cristian Diaconescu au declarat la TVR că lucrurile pot cunoaşte în continuare evoluţii pozitive în ceea ce priveşte susţinerea pentru aderarea la termen la Schengen.

“Schengen va însemna că va fi la fel de uşor să ajung de la Bucureşti la Barcelona cum e de uşor să merg de la Buzău la Piatra Neamţ. Asta e nu ceva simbolic, ci e ceva fundamental şi oamenii vor simţi efectul acestei schimbări şi pentru noi important e să se producă mai repede, şi nu mai târziu. Ca să se întâmple mai repede eu cred că noi trebuie să vedem în Franţa, în Germania, nu doar în aceste ţări, parteneri, nu adversari, cu atât mai puţin nişte adversari pe care îi pălmuim din când în când. Nişte semnale politice au fost transmise şi codurile diplomatice funcţionează. Eu sunt convins că mesajele transmise în ultimele săptămâni sunt deja recepţionate şi sunt convins că negocierile vor aduce noutăţi. Nu suntem în situaţia finală în acest moment. Trebuie însă să ştim să ne purtăm în felul în care se poartă europenii, pentru că în Europa este esenţială lecţia compromisului inteligent. În Europa nu există majoritate şi opoziţie, nici în PE nu există aşa ceva şi în general în ceea ce priveşte arhitectura politică a Uniunii nu avem o majoritate şi o opoziţie, unii care îi pălmuiesc pe cei din opoziţie şi îi lasă laţi acolo. Dimpotrivă, în Europa trebuie să găseşti compromisul cât mai favorabil acestor cetăţeni, să simtă că vor putea merge, dacă vor avea treabă, la Barcelona la fel de uşor cum merg de la Constanţa la Arad”, a subliniat Cristian Preda.

“Sunt lucruri pe care într-adevăr se poate lucra”, a spus şi Cristian Diaconescu, care a sugerat că înalţii demnitari ai statului trebuie să meargă în parlamentele german şi francez pentru a pleda cauza României. “O soluţie de propus. Dincolo de discuţia în PE pe care o consider extrem de importantă vreau să vă spun toţi miniştrii membrii Guvernului şi în Germania şi în Franţa îşi iau mandat direct de la Parlament şi de la comisiile parlamentare. O prezentare a României în parlamentele german şi francez, făcută cu responsabilitate, cu deschidere, în spirit european, arătând vocaţia europeană a României şi ce face pentru protejarea statelor membre ale Uniunii cred că ar fi foarte utilă”, a opinat preşedintele de onoare al UNPR.

Cristian Preda a propus în schimb un pact al partidelor pentru Schengen. “Eu cred că ar fi foarte interesant ca în acest moment membrii clasei politice să încheie un pact pentru Schengen, un acord politic care să arate că în această privinţă, n-avem domne diferenţe între PSD, UNPR, PDL. Sper să poată fi încheiat un asemenea pact pentru că alături de o prezentare clară şi precisă cum spune dl. Diaconescu a ceea ce înseamnă România azi cu toate aspiraţiile ei, nu doar cu mizeriile ei, dublată de un acord politic semnificativ poate să însemne un gest care politic contează”, a arătat eurodeputatul.

Cele mai citite

METEO. Mai multe județe afectate de vânt puternic

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare Cod galben pentru intensificări ale vântului, valabilă în următoarele ore, pentru nouă județe și Municipiul...

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...

Rareș Bogdan, atac la Nicușor Dan: A-i da un vot înseamnă a-l arunca pe apa sâmbetei

"Este important Bucureștiul și îl sprijinim cu toată forța pe Sebastian, dar în următoarele 40 de zile sper să nu va trebui să răspundem...
Ultima oră
Pe aceeași temă