12.1 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăCota de lapte pentru fermieri va fi suplimentata

Cota de lapte pentru fermieri va fi suplimentata

» Producatorii si procesatorii considera cota mai mica decat capacitatea de productie.
» Suplimentarea acordata dupa 20 noiembrie va acoperi doar 80% din nivelul solicitat.

Cota de lapte
alocata romaniei este de circa trei milioane de tone anual, fiind impartita in doua categorii, pentru vanzari directe – 1,9 milioane de tone si pentru livrari la fabricile de procesare – aproape 1,1 milioane de tone. Atat producatorii si procesatorii din domeniu, cat si Ministerul Agriculturii considera cota insuficienta, mult mai mica decat capacitatea de productie a Romaniei.
Aceasta situatie contribuie la cresterea pretului laptelui si produselor lactate, a afirmat directorul general al Danone Romania, Jacques Ponty. "Cota este insuficienta. Cel mai bine ar fi sa se mareasca acest nivel, pentru ca din cauza aceasta cresc si preturile la lapte si la produsele pe baza de lapte", a spus Ponty. Desi impartaseste aceeasi opinie privind insuficienta cotei, directorul comercial al companiei Albalact Alba Iulia, Traian Simion, spune ca preturile sunt de fapt influentate de lipsa laptelui de calitate din Romania. "O rezolvare a problemei de pe piata autohtona, care a luat amploare in ultimul an, este construirea unor ferme mari de vaci cu eficienta mare si lapte de calitate", afirma acesta. De altfel, ministerul cauta solutii pentru a suplimenta cantitatea alocata pentru livrari, in conditiile in care cota pentru agricultorii care au creat sau extins capacitati de productie este la 40% din nivelul solicitat. Ca atare, fermierii care au investit pentru crearea sau extinderea unor exploatatii de productie a laptelui vor primi o suplimentare a cotei alocate pentru livrari, pana la 20 noiembrie, a anuntat directorul general al Departamentului de Alocare a Cotelor de Lapte (DACL), Lucian Elisei.

Suplimentarea va ajunge la 80% din cereri si provine din cantitatile ce intra la rezerva statului: 2% din totalul vanzarilor si al livrarilor catre fabricile de procesare; 30% din tranzactiile de cota si ceea ce rezulta din renuntarea la aceasta.
De asemenea, fermierii care si-au inceput activitatea de productie a laptelui dupa 1 aprilie vor primi cota de lapte. "In luna decembrie, in functie de ceea ce ramane la rezerva dupa ce le dam investitorilor, vom aloca si acestor fermieri circa 20.000 tone. Cantitatile de lapte vor fi alocate in functie de potentialul de productie pe care il au ei pana in aprilie 2008, cand incepe anul de cota", a mai spus Elisei. z

Oportunitati de dezvoltare pe segmentul lactatelor proaspete

Piata lactatelor din Romania a inceput sa se dezvolte spectaculos in ultimii doi ani, iar in 2007 noi branduri au intrat in magazinele autohtone. In prezent, in Romania se vand lactate in valoare de peste 800 de milioane de euro. "Exista o oportunitate de dezvoltare in special pe segmentul lactatelor proaspete, pentru ca noile norme de igiena si siguranta impuse de Uniunea Europeana in productia de lactate vor duce la disparitia pietei negre – afirma directorul comercial al Albalact, Traian Simion. Astfel, consumatorii se vor indrepta catre produsele lactate proaspete din magazine", mai spune acesta. Conform estimarilor societatii din Alba Iulia, in urmatorii trei ani, piata lactatelor va atinge o valoare de 2 miliarde de euro. z

800 de milioane de euro reprezinta valoarea vanzarilor de lactate in Romania.

Cele mai citite

Sub-ocuparea, noul șomaj

În 2023, aproape 100.000 de români erau „sub-ocupați". Intră în această categorie persoane disponibile să lucreze mai multe ore decât o cere locul de muncă...

Bogdan Lobonț, înaintea partidei cu CFR Cluj: “Avem din nou posibilitatea să arătăm ceea ce putem în momentul de faţă”

În cadrul unei conferințe de presă desfășurate vineri, antrenorul echipei de fotbal FC Rapid București, Bogdan Lobonț, a împărtășit gândurile sale înaintea meciului cu...

VIDEO. Ana Porgras, OUT de la Survivor. Vedeta a primit mii de euro de la PRO TV

Ana Porgras a fost nevoită să părăsească competiția „Survivor All Stars” în ediția difuzată pe 2 mai la PRO TV, după ce a suferit...
Ultima oră
Pe aceeași temă