16.6 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăConsumăm mai mult decât producem. Care este cauza dezechilibrului

Consumăm mai mult decât producem. Care este cauza dezechilibrului

Importurile au crescut mai rapid decât exporturile. În vreme ce preşedintele Consiliului Fiscal dă vina pe scăderea TVA la alimente, mediul de afaceri arată cu degetul spre preţurile de transfer.

Exporturile României au totalizat în primele zece luni 45,9 miliarde euro, iar importurile au însumat 52,3 miliarde euro, astfel că balanţa comercială a înregistrat un deficit de 6,4 miliarde euro, în creştere cu 31,6% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit datelor INS. Ionuţ Dumitru, preşedintele Consiliului Fiscal, susţine că principala cauză este scăderea TVA la alimente.

„Era inevitabil. Un pachet de stimulare fiscală care vizează în principal consumul nu are cum să nu aibă efecte negative asupra balanţei comerciale. În astfel de situaţii apar două efecte: dezechilibrarea balanţei comerciale şi inflaţia, aceasta din urmă fiind mascată de reducerea de taxe. Au fost şi creşteri salariale, dar în principal cauza este scăderea TVA la alimente“, a precizat, pentru „România liberă“, Ionuţ Dumitru.

Însă, Cristian Pârvan, secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR) este de o altă părere: „Nu consider că majorarea deficitului este legată de scăderea TVA la alimente. Aceasta a avut o influenţă, dar una relativ mică. Mai degrabă cred că este legată de preţurile de transfer, adică importăm scump şi exportăm ieftin. De exemplu, în cazul unui automobil Dacia importăm componente la preţuri mai mari decât ar trebui şi exportăm Dacia cu un profit de 1,5%“, ne-a spus reprezentantul AOAR.

Acesta aminteşte raportul Băncii Naţionale în care se arată că la bunuri deficitul este de peste 5 miliarde de euro, care se compensează cu 2,5 miliarde la serviciile de prelucrare activă (ce producem noi pentru export – cabluri, airbag-uri etc.) şi 2,5 miliarde de euro transport internaţional.

„În bugetul pe 2016 se prevede că exportul net, adică export minus import să aibă o influenţă de minus 1% în PIB. Adică exportul este cu minus fiindcă nu mai avem produsele noastre. La noi este un lohn generalizat, care asigură locuri de muncă, dar nu şi bunăstare. De aceea ar trebui promovate ideile inovative româneşti şi încurajată internaţionalizarea serviciilor“, subliniază Pârvan.

Ce indică statistica

În intervalul ianuarie-octombrie 2014, deficitul balanţei comerciale s-a plasat la aproape 4,9 miliarde euro. Valoarea schimburilor intracomunitare de bunuri (Intra-UE28) a fost de 33,88 miliarde euro la expedieri şi de 40,26 miliarde euro la introduceri, reprezentând 73,8% din total exporturi şi 77% din total importuri, se arată într-un comunicat al Institutului Naţional de Statistică (INS). Schimburile extracomunitare de bunuri (Extra-UE28) au totalizat circa 12 miliarde euro la exporturi şi 12,04 miliarde euro la importuri, cu o pondere de 26,2% din total exporturi şi de 23% din total importuri. Ponderi importante în structura exporturilor şi importurilor au deţinut segmentele de maşini şi echipamente de transport (44,2% la export şi 36,9% la import) şi alte produse manufacturate (32,9% la export şi 31,3% la import). În octombrie, exporturile au fost de 4,9 miliarde euro, iar importurile au însumat circa 5,9 miliarde euro, rezultând un deficit de 879,1 milioane euro.   

Cele mai citite

Șase persoane au fost rănite în regiunile ucrainene Harkov și Dnipro

Rusia a lansat peste noapte un atac cu drone asupra regiunilor ucrainene Harkov și Dnipro, rănind cel puțin șase persoane și lovind infrastructuri critice,...

VIDEO. Marco Reus părăsește echipa unde a petrecut 12 ani

Marco Reus, în vârstă de 34 de ani, se pregătește să părăsească Borussia Dortmund la finalul acestui sezon, după o colaborare de 12 ani...

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...
Ultima oră
Pe aceeași temă