19.6 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăComandamentul Legio XIII Gemina devine atracție turistică

Comandamentul Legio XIII Gemina devine atracție turistică

Vestigiile clădirii comandamentului celei mai cunoscute legiuni romane din istorie vor deveni un obiectiv turistic în adevăratul sens al cuvântului din luna septembrie. Amenajarea ruinelor va fi realizată cu ajutorul unei finanțări nerambursabile, atrasă de Primăria Alba Iulia, prin proiectul ”Reabilitarea Centrului Istoric – Fortificația de tip Vauban – Căi de acces, iluminat exterior și mobilier urban zona interioară”. Valoarea proiectului este de 16,5 milioane de lei, iar lucrările sunt realizate de consorțiul Lăncrânjan Franchini – Corint SRL – Grup Corint – General Game. Inițial, lucrările de punere în valoare a vestigiilor arheologice ar fi trebuit să fie finalizate în luna mai, însă în prezent ele nu sunt realizate decât în proporție de 40 la sută.

Motivul este acela că amploarea și importanța descoperirilor arheologice au fost mult mai mari decât puteau să-și imagineze istoricii. Arheologii au descoperit ruinele comandamentului celei mai cunoscute legiuni romane din istorie, a XIII-a Gemina, legiunea creată de Iulius Caesar, cea care a trecut Rubiconul alături de marele general roman și, totodată, cea care i-a învins pe Marcus Antonius și pe Cleopatra. Proiectul realizat de Primăria Alba Iulia va pune în valoare situl Principia, care include comandamentul legiunii romane, zidul medieval din zona clădirii Ierihon, situată în apropierea statuii lui Mihai Viteazul, precum și drumul roman Via Principalis din vechiul castru Apulum.

O legiune legendară

Situl arheologic Principia include inima castrului roman, care a fost principala fortificație romană de la nord de Dunăre. Vestigiile sunt atât de importante din punct de vedere turistic, deoarece Legio XIII Gemina a fost cea mai celebră legiune romană din toată istoria. Spre deosebire de celelalte legiuni romane, recrutate din rândul cetățenilor liberi, Legio XIII Gemina a fost recrutată de Iulius Caesar dintre condamnații la moarte din sudul Italiei. Marele general le-a oferit acestora să aleagă între înrolare și eșafod, însă i-a prevenit pe recruții săi că trebuie să dea dovadă de o vitejie cu totul ieșită din comun pentru a fi grațiați. Iar astfel legiunea a devenit celebră pentru combativitatea ei.

Cohortele și alaele, adică unitățile auxiliare ale acestei legiuni, erau recrutate din afara Peninsulei Italice. Astfel, arcașii erau sirieni, iar cavaleria era reprezentată de renumiții călăreți sarmați cataphractari, adică ce purtau armuri asemănătoare cu cele care aveau să fie folosite în Evul Mediu. Armurile acestor călăreți ai stepelor sporeau forța de impact a cavaleriei. Pentru că fusese recrutată dintre condamnați la moarte, nu dintre oamenii liberi, legiunea avea simboluri diferite de cele ale celorlalte unități militare de elită romane. Simbolul legiunii nu era acvila, ci leul. Iar scuturile și mantiile legionarilor nu aveau culoarea purpurie, ci albastră.

Legio XIII Gemina a fost folosită de Caesar în războaiele din Gallia și a luat parte inclusiv la celebrul asediul al cetății Alessia, cea mai importantă victorie obținută de Caesar împotriva gallilor. Apoi, Legio XIII Gemina a fost cea care a trecut Rubiconul alături de Iulius Caesar, gest care a marcat începutul războiului civil împotriva lui Pompeius Magnus. Legiunea a fost desființată de Caesar în anul 45 î. Ch., iar legionarii au fost împroprietăriți cu terenuri agricole în Italia. Însă, după asasinarea lui Caesar, Octavianus Augustus a reconstituit legiunea și i-a rechemat la arme pe legionari. Aceștia au contribuit decisiv la câștigarea bătăliei decisive, cea de la Actium, dată de Octavianus împotriva lui Marcus Antonius și a Cleopatrei. 

Steagul niciodată găsit

Legio XIII Gemina a răzbunat și înfrângerea celor trei legiuni romane comandate de Varrus în Pădurea Teutonilor împotriva germanilor. După supunerea triburilor germanice, legiunea a luat parte la războaiele dacice. Instalată în Dacia Felix după înfrângerea lui Decebal, legiunea a rămas în această provincie până la retragerea aureliană. Trimisă inițial în Slovenia, ea a ajuns apoi din nou în provinciile dacice, de la sud de Dunăre. Legiunea s-a destrămat în jurul anului 400, când legionarii nu au mai primit nici subsidii, nici provizii. Legionarii au ascuns steagul Legio XIII Gemina, care nu a mai fost găsit niciodată de atunci și a devenit subiectul multor legende. Una dintre ele spune că el va fi scos din nou și purtat în fruntea legiunii când se va ivi împăratul capabil să restaureze gloria veche a Imperiului Roman.

Cele mai citite

Echipă mixtă română de tenis de masă, calificată la Olimpiadă

Perechea română alcătuită din Ovidiu Ionescu şi Bernadette Szocs s-a calificat pentru proba de dublu mixt din cadrul Jocurilor Olimpice de la Paris, a...

Echipă mixtă română de tenis de masă, calificată la Olimpiadă

Perechea română alcătuită din Ovidiu Ionescu şi Bernadette Szocs s-a calificat pentru proba de dublu mixt din cadrul Jocurilor Olimpice de la Paris, a...

Rusia amenință că va lovi instalații militare britanice după declarațiile lui David Cameron

Armata rusă ar putea lovi ”orice instalaţie sau echipament militar britanic pe teritoriul ucrainean şi nu numai”, în cazul în care Kievul va folosi...
Ultima oră
Pe aceeași temă