O propunere – sa-i zicem “bomba” – a Asociatiei Oamenilor de Afaceri din Romania, anume sa se elaboreze rapid un program national de dezvoltare finantat cu 4-5 miliarde de euro din rezerva Bancii Nationale, redeschide de fapt o problema veche, dar de cateva timp in adormire: costul combaterii inflatiei.
La o prima analiza, propunerea oamenilor de afaceri ar putea parea multora pertinenta si rationala. Rezervele valutare ale tarii, gestionate de Banca Nationala, sunt pe cale sa atinga vreo 17 miliarde euro. Detasarea a 4-5 miliarde euro din acestea pentru sustinerea dezvoltarii economiei ar da un sens unor asemenea substantiale rezerve si, in plus, ar lasa la dispozitia Bancii Nationale suficiente resurse pentru sustinerea politicii valutare si pentru a se face fata unor eventuale situatii grele in conturile externe ale tarii.
Daca insa sunt luate in considerare modul si scopurile in care s-au constituit respectivele rezerve, decuparea pentru dezvoltare a unei parti din acestea nu mai apare la fel de dezirabila, cel putin prin problemele pe care o asemenea decupare le va pune.
Rezervele cu pricina nu provin din excedente comerciale sau de cont curent. Dimpotriva, conturile externe ale tarii au fost in deficit in toata perioada postdecembrista, devenind in ultimii ani fabuloase si amenintatoare. Fara a intra in toate detaliile si intortocheturile traseelor financiare, respectivele rezerve, dincolo de unele mobilizari de resurse din strainatate (indeosebi prin credite), sunt, in cea mai mare parte, extractii de valuta de pe piata interna, facute de Banca Nationala in scopul declarat al combaterii inflatiei. Valuta intra in tara prin contul de capital, respectiv prin credite, investitii sau pur si simplu plasamente cu scop speculativ. Daca exista nevoia de a impiedica o prea mare apreciere a leului rezultand din intrarile de valuta, Banca Nationala intervine direct si cumpara valuta pentru rezerve contra lei. Dar chiar daca valuta intra in tranzactii private, o contrapartida in lei apare in mod obiectiv pe piata, aceasta fiind inundata de lei. Banca Nationala, in lupta pe care si-a asumat-o impotriva inflatiei prin maturarea leilor considerati in exces de pe piata, ii absoarbe cumparand bancilor leii contra dobanda. Absorbiti sunt astfel prin acest sistem toti leii, repetam, considerati in exces pe piata. Operatiunea se numeste “sterilizare” si de la 2-3 miliarde echivalent euro in anii trecuti a ajuns sa reprezinte cam 6 miliarde euro in 2004, urmand a urca la circa 8 miliarde euro anul acesta, in contextul liberalizarii contului de capital.
Nici nu trebuie sa fii economist pentru a realiza ca, daca o parte din valuta scoasa de pe piata in rezerve, unde este neutralizata, ar fi reintrodusa pe piata, circuitul (ca sa nu zicem circul) ar fi luat de la inceput: alta contrapartida in lei, alte amenintari inflationiste, alte “sterilizari” pentru a le combate etc.
Alti bani, alta distractie! Caci tot acest circ costa niste bani. Sume masive! Cine le da?! Oficialii ei spun ca Banca Nationala le da, caci, evident, dobanzile platite pentru “sterilizare” costa! Din ce le da – din emisiuni monetare sau din altceva, nu prea este clar?! -, intrucat, iarasi evident, Banca Nationala nu are venituri? Oricum, precizeaza oficialii bancii centrale, sumele nu sunt nici de la bugetul statului, nici din rezerve, nici din capitalul BNR. Ele formeaza, in bilantul BNR, pierderi operationale, care ar fi, potrivit aceluiasi bilant, acoperite de castigurile din reevaluarea in lei a rezervelor valutare si de aur. Daca reevaluarea in lei poate sau nu poate fi considerata un castig real ramane o mare intrebare. Ce se va intampla insa, de pilda, in 2005, cand, pe ansamblul anului, nu va mai interveni o devalorizare, ci o apreciere a leului fata de euro sau dolar? Si atunci si “castigurile” din reevaluare vor deveni pierderi, urmand sa se adauge pierderilor din “sterilizari”!
Chiar daca Banca Nationala considera orice discutie despre aceste aspecte ca o intruziune in treburile ei interne si, inca si mai rau, ca un atentat la independenta bancii centrale, trebuie spus fara inconjur ca, fiind vorba de un obiectiv de interes national, costul combaterii inflatiei prin “sterilizari” – in cazul in care, desigur, aceasta politica este asumata ca interes national – s-ar cuveni sa fie suportat de la bugetul de stat. Si atunci, cand inflatia ar scadea si rezervele valutare ar spori, rezultatele respectivei politici ar putea fi corect evaluate. Un avantaj ar fi si ca ar putea fi decupate fara probleme sume din rezervele valutare ale tarii pentru programe de sustinere a economiei.
Dar cel mai mare avantaj ar fi ca s-ar contura exact prin buget costul reducerii inflatiei cu ajutorul mijloacelor monetare, urmand a se vedea atunci, in baza chiar a constatarilor in materie, daca nu cumva acesta este mai mare decat cel al luptei impotriva inflatiei prin restructurari in economia reala, adica umblandu-se la cauze.
