13.1 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăCine beneficiază de creşterea pragului pentru TVA

Cine beneficiază de creşterea pragului pentru TVA

Consiliul Uniunii Europene a aprobat, la solicitarea României, creşterea de la 35.000 euro la 50.000 euro a pragului cifrei de afaceri sau al veniturilor peste care firmele sunt obligate să plătească TVA. Decizia adoptatâ de UE a fost publicată la sfârşitul săptămânii trecute în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Măsura este valabilă până la finele anului 2014 sau până la implementarea unei noi directive europene privind plafoanele de cifră de afaceri sub care firmele pot fi exceptate de la plata TVA.

Solicitarea autorităţilor române

Majorarea pragului pentru TVA a fost solicitată mai de mult de autorităţile român. Este în primul rând un sprijin pentru mediul de afaceri, spune Cristian Pârvan, secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR).

„De o astfel de măsură beneficiază şi o parte din PFA-uri, dar şi alte microfirme. De asemenea, va creşte gradul de colectare a TVA-ului. Inspectorii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală se vor putea concentra prin controale asupra firmelor mai mari şi nu vor mai pierde timpul cu verificarea unor societăţi cu cifre de afaceri mici”, a declarat Cristian Pârvan.

Intenţia Guvernului de a solicita UE creşterea acestui plafon a fost inclusă încă de la sfârşitul anului 2010 în scrisoarea de intenţie convenită cu Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană. În document era menţionat că, odată cu această modificare, Ministerul Finanţelor va introduce şi un sistem simplificat de taxare pentru firmele cu afaceri sub plafonul de 50.000 euro.

Plafonul exista şi înaintea aderării

Hotărârea Consiliului vizează un plafon de 65.000 de euro la cursul de schimb valutar de la data aderării României la UE (aproximativ 3,3 lei pentru un euro), astfel că valoarea practică a plafonului la rata actuală de schimb (4,37 lei/euro) este de circa 50.000 de euro.

Impactul asupra bugetului a unei astfel de măsuri, de creştere a plafonului de la 35.000 euro la 50.000 euro peste care firmele sunt obligate să plătească TVA este unul mic. Un neplătitor de TVA nu are drept de deduceri, a precizat avocatul Gabriel Biriş, specialist în fiscalitate.

„Cei 50.000 de euro înseamnă aproximativ 220.000 lei. Un astfel de plafon exista şi înaintea aderaării. În perioada 2004-2006, pragul de la care se plătea TVA era de 200.000 lei. Mărirea acestui prag a fost solicitată de mai mult timp. Prin această măsură se reduce numărul de plătitori de TVA. Un prim efect este de combatere a evaziunii fiscale.

De asemenea, se reduc costurile de administrare, simplifică activitatea micilor întreprinderi. Pentru punerea în aplicare a acestei măsuri se poate da o Ordonanţă de Urgenţă, nu sunt complicaţii foarte mari”, a menţionat Gabriel Biriş.

 

Cele mai citite

nasturii cămășii au sărit și i s-a văzut tricoul cu “Votați Piedone!”

Ilustrație: Marian Avramescu Premierul românilor autentici, Marcel Ciolacu, nu a putut să nu respecte tradiția autohtonă de 1 Mai Muncitoresc și a savurat mici...

Semifinale Liga Campionilor: Borussia Dortmund a învins-o Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0)

Borussia Dortmund a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0), miercuri seara, pe teren propriu, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor...

nasturii cămășii au sărit și i s-a văzut tricoul cu “Votați Piedone!”

Ilustrație: Marian Avramescu Premierul românilor autentici, Marcel Ciolacu, nu a putut să nu respecte tradiția autohtonă de 1 Mai Muncitoresc și a savurat mici...
Ultima oră
Pe aceeași temă