10.7 C
București
sâmbătă, 11 mai 2024

Cine alege “Prima Casa”

Profil. Cei care opteaza pentru programul guvernamental sunt tineri cu studii superioare, care lucreaza la companii de renume. Femeile reprezinta majoritatea.

Tipologia persoanelor care aleg sa acceseze Programul "Prima Casa" a fost conturata de reprezentantii companiei EuroMetropola. Ei spun ca este vorba despre persoane cu varste cuprinse intre 25 si 35 de ani, casatorite, cu studii universitare, cu venituri de 2.500-4.000 de lei lunar, care activeaza in companii de notorietate, in domenii precum IT, financiar-bancar, medical sau auto.
Surpriza consta in impactul puternic avut asupra publicului feminin.
De altfel, de la debutul programului pana in prezent, EuroMetropola a inregistrat un numar insemnat de cereri pentru apartamente cu doua camere care sa se incadreze intr-un buget de 65.000-100.000 de euro si aproximativ 80% din potentialii clienti pentru "Prima Casa" sunt femei.   

"Multi tineri s-au grabit"
Daniel Zamfirescu, consultant imobiliar al agentiei Perfect House, este de parere ca multi dintre tinerii care au accesat un credit pentru a-si achizitiona o locuinta prin acest program s-au grabit, deoarece era de asteptat ca multi proprietari sa urce brusc pretul imediat dupa lansarea programului. "Multi tineri care nu aveau contractate alte credite au considerat ca acesta este cel mai potrivit moment pentru a lua un imprumut ipotecar si nu au asteptat ceva vreme pentru a observa ce se va intampla cu piata imobiliara", adauga consultantul. La fel crede si Viorel Nemescu, consultant imobiliar, care adauga: "Povestea cu «Prima Casa» a parut, inca de la inceput, un fel de indemn in genul promotiilor, cand clientii dau buluc pentru a cumpara marfa aproape de momentul expirarii". Consultantul completeaza profilul aplicantului pentru "Prima Casa" spunand ca acesta este tanarul dispus sa cheltuiasca 60.000 de euro pentru un apartament situat intr-un bloc vechi de 25 de ani, doar pentru a se simti proprietar, pentru a nu mai locui cu parintii sau cu chirie, doua statute care, "in mod eronat, la noi in tara sunt privite drept inferioare".

Proprietar inainte de toate
Majoritatea tinerilor care cumpara prin "Prima Casa" vor o locuinta de 60.000 de euro, lucru care denota ca nu mai tin cont de zona sau de anul de dare in folosinta a cladirii. Pe ei ii intereseaza doar sa devina proprietari. Ar trebui ca familia sau persoane specializate in piata imobiliara sa-i sfatuiasca mai bine inainte de a se indatora pe 25 de ani.

Sursa: Adriana Dudau, psiholog

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă