22.2 C
București
duminică, 6 octombrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăCât de mult ajută cele trei loturi de autostradă inaugurate?

Cât de mult ajută cele trei loturi de autostradă inaugurate?

Premierul Victor Ponta, însoţit de ministrul Infrastructurii, Dan Şova, şi de şeful interimar al CNADNR, Narcis Neaga, au inaugurat ieri trei loturi de autostradă la care lucrările nu sunt integral terminate. Circulaţia însă nu se va desfăşura cursiv, căci între acestea se găseşte un alt lot, ce va fi terminat spre finele anului viitor.

Premierul Victor Ponta şi ministrul delegat Dan Şova au inaugurat, joi, tronsonul IV al Autostrăzii Sibiu-Orăştie în prezenţa unor tineri ce afişau pancarte cu mesaje ironice, precum “Ne mândrim cu tot ce face Victor Ponta pentru pace” şi “Aşteptăm cu interes cel de-al XV-lea Congres”. Potrivit unui comunicat al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), a fost deschisă circulaţia pe loturile I, II şi IV, ceea ce înseamnă că şoferii, venind dinspre Sebeş, vor putea circula pe autostradă 43 de kilometri socotiţi de la Orăştie până în zona localităţii Cunţa. Nu este clar dacă de aici vor avea cum să ajungă pe DN1 pentru a se îndrepta spre Sibiu. Ei se vor putea reîntoarce pe autostradă în vecinătatea localităţii Sălişte, de unde vor avea de parcurs alţi 17 kilometri până în centura Sibiu. Lotul lipsă, anume Cunţa-Sălişte, va fi terminat, cel mai probabil, la finele anului viitor. Cele patru loturi dintre Sibiu şi Orăştie trebuiau definitivate în luna mai a acestui an. Lucrările nu au fost terminate integral pe niciunul dintre loturi. Potrivit unor oficiali din cadrul CNADNR, stadiul lucrărilor este undeva la 90%, lipsind elemente precum spaţiile de servicii (parcările) amplasate în dreptul ieşirii din Cristian către Sălişte, şanţuri, rigole şi taluzuri.

Capital de imagine din Comarnic-Braşov

Cu o zi înainte de termenul la care ministrul Dan Şova menţiona recent că se va cunoaşte câştigătorul concesiunii Comarnic-Braşov, premierul Victor Ponta a dezvăluit ieri numele acestuia. Câştigătorul contractului este asocierea Vinci-Strabag-Aktor, a spus Victor Ponta. Realizarea tronsonului de autostradă, lung de 58 de kilometri, ar urma să coste in jur de 1,2-1,4 miliarde de euro, fără TVA. Suma finală plătită va fi mult mai mare deoarece plăţile se vor face pe parcursul întregii durate a concesiunii, de 30 de ani. În acest timp, statul va acorda plăţi de disponibilitate constructorului pentru a îi acoperi acestuia costurile cu realizarea şi întreţinerea autostrăzii, profitul, precum şi dobânzile cuvenite bancherilor care au împrumutat banii. Practic, concesionarul nu va risca nimic. Riscul ca traficul pe autostradă să fie inferior celui prognozat va reveni statului.

Oricum anunţul premierului nu oferă garanţii în privinţa realizării autostrăzii. Marele impas ce va trebui trecut va fi obţinerea finanţării de către concesionari, procedură ce se va derula pe parcursul următoarelor luni. Tocmai acesta este punctul în care a eşuat precedenta tentativă de concesiune a autostrăzii, din 2008, gestionată şi la acel moment tot de actualul director general al CNADNR, Narcis Neaga.

Doru Cireasa
Doru Cireasa
Doru Cireasa
Cele mai citite

PSD condamnă decizia CCR de respingere a candidaturii Dianei Șoșoacă

“Dreptul oricărui cetățean de a alege și de a fi ales. CCR Trebuie să explice rapid decizia de invalidare a candidaturii Dianei Șoșoacă” București, 5...

19 candidaturi au fost respinse la alegerile prezidențiale. Doi candidați au fost respinși

Până în prezent, pentru alegerile prezidențiale din 2024 din România, au fost depuse 19 candidaturi, dintre care doar 7 au fost validate de Biroul...

Marcel Ciolacu atacă Curtea Constituțională a României în cazul Șoșoacă

În urma unui val critic la adresa Curții Constituționale a României cu privire la respingerea candidaturii Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale, Marcel Ciolacu, președintele...
Ultima oră
Pe aceeași temă