18.7 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăCalendarul scumpirilor a fost modificat

Calendarul scumpirilor a fost modificat

Evolutia pretului la gazele naturale incepe sa devina pentru tot mai multi dintre noi o mare necunoscuta. Starea de incertitudine este sustinuta de autoritatile care se intrec in ultima perioada in declaratii contradictorii pe aceasta tema.
Dupa ce Autoritatea Nationala de Reglementare in Domeniul Gazelor Naturale a anuntat prin vocea presedintelui sau ca de la 1 aprilie se ia in calcul o majorare a pretului la gaze naturale cu aproximativ 7%, la sfarsitul saptamanii trecute ministrul Pogea declara ca pretul va creste cu maximum 4% de la acea data. O stire, de altfel, buna, dar ce stia ministrul Pogea cand a facut anuntul si nu stia colegul sau? In prezent, pretul gazelor la consumatorii casnici, stabilit la 1 ianuarie 2006, cand s-a majorat cu 17%, este de 9.665.600 lei/1000 mc (fata de 8.245.740 lei/1000 mc anterior), iar o majorare cu circa 4% ar insemna o crestere cu putin peste 24.000 lei/1000 mc. Propunerea de majorare urmeaza sa fie facuta publica pana la mijlocul acestei saptamani, iar ministrul Seres promite ca va fi anuntat si un calendar al majorarilor pentru intreg anul, fara insa a preciza si cand se va intampla acest lucru. Conform unor estimari facute de ANRGN, pretul gazelor din productia interna ar urma sa ajunga la 145 de dolari pe 1000 de metri cubi pana la sfarsitul anului, iar in trimestrul patru al anului viitor sa ajunga la circa 200 de dolari. In paralel, pretul pentru consumatorii finali ar urma sa creasca de la nivelul actual de 263 dolari/1000 mc la 282 dolari/1000 mc in trimestrul al doilea, la 288 dolari/1000 mc in trimestrul al treilea si la 294 dolari/1000 mc in trimestrul al patrulea. In baza aceluiasi scenariu, in ultimul trimestru al anului 2007, acest pret ar atinge 336 dolari/1000 mc.

Temperarea cresterilor, numai cu voie de la Bruxelles

O crestere cu numai 4% de la 1 aprilie nu exclude aplicarea unor cresteri mai semnificative in urmatoarele doua trimestre ale anului, mai cu seama ca ANRGN anuntase o majorare de 4-5% in luna iulie. Per total, pentru acest an ANRGN a anuntat o majorare a pretului cu circa 30%, un procent similar cu cel de anul trecut. La stabilirea preturilor de mai sus s-a avut in vedere obligatia asumata de Romania de a alinia pretul gazelor din productia interna la nivelul preturilor pentru gazele importate. Cum pretul de import al gazului a crescut permanent in ultimii ani si a explodat la sfarsitul anului trecut, el fiind direct influentat de cotatiile titeiului si de dorintele rusilor, Executivul si-a dat seama ca alinierea lui pana in momentul integrarii ar fi un soc prea mare pentru populatie si economia romaneasca. In consecinta, a solicitat la sfarsitul anului trecut UE sa aprobe prelungirea datei de aliniere a preturilor si un raspuns pozitiv de la Bruxelles i-ar permite sa relaxeze un pic politica de preturi in acest domeniu.

Cele mai citite

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...

VIDEO. Adina Buzatu ne face ținuta pentru masa de Paște: “Nu arată bine să ai decolteul până la buric!”

Adina Buzatu, stilistă română specializată în vestimentația masculină și nu numai, a vorbit despre ținuta pe care trebuie să o abordăm pentru masa de...
Ultima oră
Pe aceeași temă