18.1 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăBCR a vândut credite neperformante de 1 miliard de lei

BCR a vândut credite neperformante de 1 miliard de lei

Banca Comercială Română a vândut în cursul lunii iulie credite neperformante în valoare de 1 miliard de lei către un consorţiu de investitori străini. Creditele vândute au fost acordate inițial de BCR în general companiilor şi au fost garantate, de firme care acum se află în insolvenţă sau executare silită.

Portofoliul de credite neperformante al băncii se ridică la 12,9 miliarde lei, cu o rată de neperformanţă de 29,3% şi o rată de acoperire de 64,5%, în urma urcării provizioanelor cu 29,5%, la 1,3 miliarde lei (292,6 mil. euro).

"BCR administrează un portofoliu de credite neperformante de aproximativ 12,9 miliarde lei, pe care s-a hotărât să-l soluţioneze într-o manieră accelerată, în vederea îmbunătăţirii semnificative a calităţii bilanţului şi performanţei financiare în viitorul apropiat", se arată într-un comunicat al băncii, citat de Mediafax

Instituţia vizează să-şi reducă soldul de credite neperformante cu 25% până la finele acestui an.

"Costurile de risc care decurg din această operaţiune sunt de aşteptat să depăşească rezultatul operaţional al băncii în anul 2014. Capitalizarea băncii va absorbi cu uşurinţă măsurile de curăţare a bilanţului menţionate mai sus şi va rămâne puternică pentru a sprijini o creştere consistentă în toate liniile de afaceri", se precizează în comunicatul menționat de Mediafax.

Provizioanele constituite în prima jumătate a anului au condus banca la o pierdere de 276,6 milioane lei (61,9 milioane euro).

Cele mai citite

Crește numărul cazurilor de tuse convulsivă. Sugarii, cei mai expuși

În cursul anului 2023 și până în aprilie 2024, țările UE/SEE au raportat aproape 60.000 de cazuri de tuse convulsivă, o creștere de 10...

VIDEO. Flacăra olimpică a ajuns pe mare în Franța

Flacăra olimpică a ajuns astăzi, la bordul velierului cu trei catarge Belem, în largul coastei Marsiliei, unde va debarca în cursul serii, aşteptată de...

Asociația GIC IOR-Titan acționează în instanță Primăria Capitalei pentru recuperarea zonei retrocedate ilegal din Parcul IOR

Asociația Grupul de Inițiativă Civică IOR-Titan a dat în judecată Primăria Capitalei pentru a recupera 12 hectare de pădure urbană din Parcul IOR retrocedate în mod...
Ultima oră
Pe aceeași temă