11 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăBCE: Tinerii, cei mai afectați de scăderea salariilor din zona euro

BCE: Tinerii, cei mai afectați de scăderea salariilor din zona euro

Tinerii din zona euro sunt cei mai afectaţi de declinul sau stagnarea salariilor din cauza crizei, arată Banca Centrală Europeană (BCE),citată de Mediafax. Astfel, salariile tinerilor au scăzut cu procente cuprinse între 15 și 25%, în doi ani.

La nivelul zonei euro, tinerii adulţi sunt cei mai afectaţi de deflaţia sau stagnarea salariilor, tendinţă considerată tot mai mult drept un pericol pentru redresarea economică a regiunii. Slăbiciunea economică a regiunii este un motiv de îngrijorare pentru Banca Centrală Europeană, care în iunie a luat măsuri de stimulare, devenind prima banca centrală importantă care a adus dobânzile în teritoriu negativ.

Citește și: Câți șomeri sunt în România. 10%, tineri sub 25 de ani

În Spania, de exemplu, un absolvent de masterat a fost nevoit să accepte un salariu de numai 1.000 de euro pe lună pentru un post de web designer la o companie de informaţii şi training în domeniul medical din Barakaldo, în apropiere de Bilbao. În urmă cu patru ani, tânărul câştiga de două ori mai mult, ca student, pentru sortarea de documente într-o bancă.

Spaniolii cu vârste de sub 30 de ani au fost cei mai afectaţi de scăderea salariilor, reflectând şomajul de 42% al acestei categorii, faţă de 25% la nivelul întregii populaţii. Salariul mediu lunar din Spania al tinerilor cu vârste de 20-24 de ani era în 2012 cu 15% mai mic faţă de 2010, la nivelul tuturor grupelor de vârste declinul fiind de numai 0,3%. În cazul celor cu cinci ani mai în vârstă, scăderea salariului mediu a fost de 8%, potrivit institutului spaniol de statistică INE.

În Portugalia, salariul mediu lunar al tinerilor de 18-24 de ani a scăzut cu 25% în perioada 2011-2012, în timp ce pe ansamblul întregii populaţii a crescut cu 1%, conform celor mai recente date statistice naţionale. Declinul a fost de 17% în cazul persoanelor cu 10 ani mai în vârstă.

Puţine state europene publică date statistice pe grupe de vârstă referitoare la salarii, dar modelul este acelaşi în majoritatea ţărilor din zona euro, consideră Zsolt Darvas, economist la institutul de cercetări Bruegel din Bruxelles.

El a arătat că există tendinţa ca tinerii să fie angajaţi cu salarii mai mici şi cu contracte temporare de muncă.

În Spania, 52% dintre tinerii de până la 30 de ani aveau contracte de angajare pe termen scurt, în trimestrul al doilea, faţă de o rată generală de 24% la nivelul tuturor angajaţilor, potrivit iNER.

Pe măsură ce companiile renegociază contractele de muncă, noii angajaţi sunt nevoiţi să accepte salarii mai mici.

Producătorul auto japonez Nissan a negociat cu angajaţii salarii mai mici pentru angajaţii noi ai unei fabrici din Barcelona, în schimbul garanţiilor că va produce acolo un nou model şi va crea 1.000 de locuri de muncă.

Piloţii şi însoţitorii de zbor care se angajează la compania Airline Iberia vor primi salarii mai mici, de anul viitor.

În Italia, circa 94.000 de tineri de până la 30 de ani au decis să plece din ţară în 2012, din cauza ratei şomajului, de 30%.

În ţările în care a avut loc stagnarea sau scăderea salariilor, precum Portugalia şi Grecia, au scăzut şi preţurile, potrivit datelor Eurostat.

Germania are una dintre cele mai reduse rate a şomajului din zona euro, de 5,1%, mai puţin de jumătate din media regiunii, iar în cazul tinerilor de 7,3%. Chiar şi aşa, încetinirea inflaţiei a determinat banca centrală să încurajeze sindicatele să ceară salarii mai mari, după ani de zile în care a recomandat moderaţie.

Cele mai citite

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...
Ultima oră
Pe aceeași temă